Георгиевская ленточка versus Tricolorul romanesc

De cativa ani incoace, in preajma zilei de 9 mai, se observa o “invazie” de panglici bicolore cu 5 fasii alternante de culoare neagra si oranj, numite conventional “Panglica Sfantului Gheorghe”.  Chiar daca imaginea Sfantului Gheorghe este interpretata de multe ori ca simbol al Rusiei, vreau sa remarc faptul ca laitmotivul calaretului care omoara sarpele sau balaurul exista in foarte multe culturi atat crestine cat si islamice (a se vedea mituri din Siria sau Etiopia). Acest simbol este foarte raspandit si vine din perioada precrestina. Mai mult ca atat, originea acestui simbol este atemporal, venind, daca vreti, dinainte de construirea Turnului Babel, adica inainte sa se incurce limbile, atunci cand toti contituiau o masa omogena si aveau aceleasi credinte, principii si idei despre lume. Dar despre evolutia imaginii Sfantului Gheorghe in lume si in spatiul romanesc puteti usor afla la un simplu search pe google.

Ceea ce vreau eu sa supun atentiei este incarcatura simbolica a Panglicii Sfantului Gheorghe si contextul in care este ea folosita si promovata. Deci ne pomenim in situatia in care Panglica Sfantului Ghoerghe devine instrumentalizata ideologic, aparent in scopuri pur sociale.

Георгиевская ленточка este o actiune sociala, dedicata comemorarii “Marelui Razboi pentru Apararea Patriei“, initiata de «РИА Новости» si  РООСПМ «Студенческая община» in anul 2006. Consta in distrubuirea si purtatea acestei panglici in perioada 24 aprilie – 12 mai. Organizatorii actiunii aduc la cunostinta publicului ca in 2006 au fost distribuite gratis 5 milioane de panglici in toata lumea, in 2007 mai mult de 1o milioane, iar timp de trei ani de la initierea actiunii au fost distribuite gratis mult peste 20 milioane de panglici. Se opereaza cu termeni sensibili de comemorare a celor cazuti in Marele Razboi pentru Apararea Patriei si renastere a constiintei maselor in vederea unitatii in respectarea trecutului.

“Акция финансируется государством, органами местного самоуправления, а также коммерческими и иными организациями.”

“В акции «Георгиевская ленточка» принимают участие жители многих стран мира (в том числе, по словам организаторов, Франции, США, Китая, Великобритании и др.). «Георгиевская ленточка» стала традицией и неотъемлемой частью празднования Дня Победы. Акция может восприниматься как новая российская национальная идея.“

Vreau sa fac o mica paranteza referitor la diferenta simbolica si ideologica dintre Marele Razboi pentru Apararea Patriei si Cel de-al Doilea Razboi Mondial. A se lua in considerare faptul ca primul dureaza in perioada 1941-1945, iar cel de-al doilea intre 1939 si 1945. Nu cred ca e necesar sa explic cine cu cine a luptat si de ce. Ceea ce ne intereseaza pe noi este sa intelegem logica partajarii conceptului unuia si aceluiasi razboi. Este mai mult decat evident ca URSS-ul si Rusia, la etapa actuala, continua sa puna o amprentă vizibilă a politicilor sovietice dezvoltate aici, atât la propriu cât şi la figurat, menţinându-se drept factor de influenţă pentru memoria colectivă.

Intr-o analiza din perspectiva semiotica a comemorarii zilei de 9 mai am selectat urmatoarele: “Deseori apare întrebarea de ce se insistă pe sărbătorirea „eliberării”? Puţin probabil că motivul ar fi doar onorarea memoriei colective şi a societăţii care aduce onorurile cuvenite celor ce au luptat în Marele Război Pentru Apărarea Patriei. Din ce în ce mai mult se simt tendinţele politice ale sărbătorii, care chiar dacă rămân nedeclarate, au o influenţă notorie asupra valorilor naţionale şi a societăţii în general.…mult prea mulţi mai cred încă în faptul că sovieticii ne-au eliberat pe noi, de români; pentru că limba doar unei minorităţi naţionale tot mai des e folosită şi are pretenţii de a fi “de stat”; pentru că se ridică, renovează, recrează monumente sovieticilor, pentru că 9 mai e ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei şi nu Ziua Europei, pentru că există amintirea despre “Rumâno-faşiskaia armia”; pentru că nu ştim să ne preţuim eroii; pentru că multe lucruri vor fi ascunse, tăinuite, negate şi uitate; pentru că este securitate si nu siguranţă, pentru că, în ciuda adevărului istoric, toate au ajuns „o închipuire” a unor minţi a căror timp demult trecut era doar o perioadă mitologică despre care au vorbit pentru „a-şi lăsa”numele printre filele istoriei.”

Tot in acest context, va invit sa cititi doua interviuri, doua perspective total distincte, unul romanesc si altul pro-rusesc, pentru a sesiza voi insiva diferenta. (*Interviurile sunt realizate de Corina Toma)

Ceea ce ma doare pe mine este faptul ca multora le este rusine sa poarte la piept Tricolorul nostru romanesc, dar afiseaza ostentativ Panglica Sfantului Gheorghe care este intrumentalizata si ideologizata la maxim, servind interese absolut straine neamului nostru! La fel de dureros e faptul ca eroii Armatei Romane sunt dati uitarii si tratati ca  niste dusmani ai poporului si nimeni nu le inventeaza panglici si nimeni nu le onoreaza memoria!

Pana cand o sa ne lasam manipulati? Da, e adevarat ca au murit buneii nostri in acest razboi, dar moartea lor e folosita in scopuri perfide, impotriva noastra, si refuz sa accept acest lucru!

Eu am facut alegerea, acum e randul tau sa decizi!

Daca Dumnezeu ar fi inventat Democratia, ar fi facut-o functionala!

Un Roman Adevarat, este mai intai de toate un bun crestin, abia dupa asta e roman. El se raporteaza la cuvantul divin, nu la moda occidentala… Si unde poti intalni un astfel de exemplar? La tara, intr-un oarecare sat uitat de lume, pentru ca, stiti voi, Vesnicia s-a nascut la sat! As vrea sa invatam de la tarani credinta pura si sincera, sa invatam traditia adevarata, sa invatam iubirea de pamant. As vrea sa nu-i urbanizam, ci sa-i ajutam sa se dezvolte acolo, asta fiind ultima noastra sansa de salvare a spiritualitatii si identitatii neamului.

Spuneam de raportarea romanului adevarat  la cuvantul divin si nu la moda occidentala. Sa vezi mergand printr-un sat, sa zicem Butuceni, doi indivizi de gen masculin tinandu-se tandru de mana ar fi o imagine de origine stiintifico-fantastica, pentru ca o sa fie imediat prinsi si batuti pana la sange de localnici. Sau amintiti-va cum vorbeste lumea in sat despre fata lu cutare a lu cutare care mergea prin centrul satului cu fusta scurta pana la buric… O sa reprosati: Da ce treaba are vecinul cu viata mea, eu singur hotarasc cum sa ma imbrac si cum sa ma port! Da, sunt de acord… intr-o oarecare masura… Dar scriam in unul din posturile anterioare despre rusinea si frica de ce o sa zica lumea ca metoda miraculoasa de salvare a noatra de viciile occidentale, care ne-ar fi inghitit de mult. Romanul crestin, raportat la Dumnezeu este intruchiparea modestiei, smereniei, rusinii (pozitive), e saritor la nevoie, binevoitor – are si pacatele lui, nu-i vorba – dar este o fiara, un lup salbatic si flamand atunci cand ii este atacat pamantul, ii sunt atacate principiile, traditiile, credinta! Ma intreb oare unde o sa mai gasiti asa atasament fata de Tara? Va spun eu: in societatile traditionale. Care sunt ele? Azi mai sunt statele arabe si triburile ratacite prin Oceania, Africa, America Latina. Cum se mentin? Prin raportare la un Dumnezeu al lor, prin respectarea pricipiilor, traditiilor existente de secole; nu cauta drepturi la CEDO si nici nu-si dau in judecata vecinul pentru ca i-a “ofensat”.

Vorbeam cu un american despre democratia americana si i-am dat un exemplu: “aici la voi un om poate sa-si dea in judecata vecinul pentru faptul ca acesta a taiat copacul din gradina lui, dar care facea umbra in gradina primului”. Interlocutorul a ras si m-a intrebat “a fost asa caz sau l-ai invetat acum?” I-am zis, da, l-am inventat, la care el (un domn de altfel foarte foarte inteligent pe care il respect la infinit) a ramas un pic pierdut si a zis dezamagit ca e grav ce se intampla cu societatea americana… Uitati-va pana unde poate sa degradeze o societate pretins democratica! Pentru ca e un exemplu cu adevarat absurd, dar atat de real din pacate… Unde mai pui ca democratia americana exista ca valoare doar in mintile americanilor. Explic: astia au dreptul sa faca tot ce le trece prin cap, au mii de oportunitati, numai sa vrei sa profiti de ele, Dar au un sistem de securitate atat de bine pus la punct si sistemul asta genial de credit care tine sub control cetateanul de la nastere pana la moarte pe langa detaliatele dosare ale fiecarui cetatean in parte, incat ramai mut si intrebi: Stai domnule, da unde era democratia si dreptul la viata privata? Democratia vest-europeana e si mai tragica – o consider o greseala enorma de sistem, atat de mare incat societatile din vestul Europei risca sa dispara pentru ca nu au stiut care sunt limitele democratiei. Astfel, avem in slavita Europa o invazie incredibila de islamisti (traditionalisti!), superficialitate si non-valori care scurma din interior si pe francez, si pe italian, si pe belgian, si pe britanic cu riscul de a-i face sa dispara la un moment dat (Se vede treaba ca s-a strecurat o eroare in sintagma celebra “Am creat Franta, acum sa-i creem pe francezi” (sic!) ), si avem baaaaaaaaaaaaaaaaani, muuuuuuuuuuuuulti baaaaaaaaaaaani…..

De cealalta parte stau societatile traditionale, cu valori culturale impresionante si raportare directa la Dumnezeul lor (Alah, Dumnezeul Crestin sau alt zeu), care se dezvolta intr-un ritm acerb, devenind concurenti puternici pentru economiile occidentale, si au un avantaj enorm – dau prin sita tot ce vine din Occident si selecteaza exclusiv ceea ce li se potriveste, ignorand cu desavarsire elementele “valoroase” de “democratie” care nu se regasesc in societatile lor!

Acum hai sa vedem cum e cu democratia crestina. Avem 10 porunci pe care un bun crestin Trebuie sa le respecte. Putem sa alegem intre a le respecta si a le ignora, dar stim consecintele: Cine respecta poruncile merge in Rai si are viata vesnica, cine nu – sta la caldutz langa foc… Mai avem posibilitatea sa ne pocaim si sa fim iertati. In definitiv suntem liberi sa alegem cum ne traim viata, dar ni se pun conditii concrete in evolutia existentei noastre. Sa ne amintim acum de taranul nostru despre care vorbeam la inceput. Legatura lui Sfanta cu Dumnezeu il face ascultator si smerit in fata poruncilor divine si canoanelor bisericesti. El nu simte necesitatea de a apela la CEDO pentru ca Dumnezeu nu-i da voie sa aleaga unde merge dupa moarte. El nu intelege logica “democratiei occidentale” care este Impotriva Firii. E ca si cum ai face un ceas sa mearga invers! Exista legi si principii care trebuiesc respectate pentru ca asa e dat, pentru ca asa a fost de veacurisi va fi intotdeauna!

E asta democratie? Nu prea! E dictatura? Nici atat! E oare asta o a treia cale? Sansa care ni se ofera pentru a ne salva sufletele, neamul si identitatea istorica prin raportare la Dumnezeu? Absolut!

Sarbatori Luminate!

Cel mai mare Dar pe care ni L-a facut Dumnezeu dupa Creatie, A fost venirea Mantuitorului prin moartea si Invierea caruia am fost curatiti de pacat!

Indiferent daca sunteti credinciosi sau nu, in momente extrem de complicate si dureroase fiecare isi ridica ochii spre Cer si spune Ajuta-ma Doamne!

Va doresc ca Sfintele Sarbatori de Pasti sa aduca Invierea Spirituala si Traditionala a neamului nostru, or asa cum suna rugaciunea unui roman: “Ne-ai dat lumina si caldura Soarelui, Ne-ai dat bogatia Pamantului, Ne-ai dat sfintenia Apei si taria Focului! Lasa-ne Doamne si Vesnicia!“

Sa aveti Lumina in priviri si Pace in Suflet! Bucuria Invierii sa ne faca pe toti mai buni, mai curati, mai intelepti, mai credinciosi, mai uniti!

Ori laie, ori balaie…

Acum la noi in Republica Moldova se inregistreaza o disfunctionalitate enorma in perceperea exercitiului democratic. Aici daca esti impotriva comunistilor, esti automat “opozant”, si daca esti impotriva “opozitiei”, esti automat comunist. Vreau sa va aduc la cunostinta faptul ca, din fericire, Exista si o A Treia Cale!

Mi-e sila!

M-am incapatinat sa nu scriu nimic la mine pe blog despre evenimentele post-electorale din Republica Moldova, dar m-a indemnat cineva sa ma expun intr-un comentariu la postul anterior. Ok, de acord, incep povestea punctului MEU de vedere, care de altfel a starnit multe controverse din partea prietenilor si cunoscutilor mei.

O sa punctez cateva din parerile mele referitoare la 5 aprilie, 7 aprilie si de acolo pana acum:

1. La 5 aprilie au fost fraude electorale, dar care nu au influentat decisiv rezultatul alegerilor – oamenii au votat in masa pentru comunisti. Explic: la sectia de votare in care am fost secretar al biroului electoral comunistii au primit 50% din voturi. In calitatea mea de secretar al biroului electoral mi-am pus semnatura pe toate documentele emise unde se cerea semnatura secretarului langa semnatura presedintelui biroului, respectiv garantez pe propria constiinta ca incalcari ale prevederilor electorale nu au fost inregistrate. Iar daca s-ar descoperi, acestea s-au facut fara stirea mea, dar sansele sunt de 1 la un milion.

2. Ziua de 7 aprilie o consider tragica, ca foarte multi dintre conationalii nostri, de altfel. Aici este povestea unui insider, care a avut sansa sau nenorocul, poate, sa vada life evenimentele, dar nu din spate, ci din fata, prin fereastra unui birou din Parlament….Ce am vazut? cateva mii de oameni care protestau, care, in avantul lor, au ajuns pana la usa Presedintiei. E ok pana aici…primul soc a venit odata cu prima piatra aruncata….proteste am vazut multe la viata mea, am fost si eu  la randul meu langa usa Parlamentului si strigam jos comunistii, jos acela, jos celalalt, am strigat si eu Unire, am strigat si eu Politia e cu noi, traiam protestele cu mare intensitate, dar NU am vazut Niciodata pietre aruncate in institutii sau in politistii carora le strigi cateva minute mai tarziu, in bataie de joc parca, Politia e cu noi… Initial zbura cate o piatra ratacita, pentru ca mai apoi sa inceapa rafale adevarate, ploaie de pietre parca trase din mitraliera asupra sarmanilor politisti…eram stupefiati toti acolo! Nu ne venea sa credem ochilor! Nu pricepeam de unde naiba poti sa ai pietre in cantitati industriale ca sa mentii ritmul acela de mitraliera? Abia mai tarziu am inteles ca armele erau fabricate pe loc…. in ce hal degradase lozinca de mai devreme…Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca… era penibil, era rusinos, era discreditarea ideii de romanism, era nivelul cel mai jos posibil la care ajunsesera participantii la o actiune de protest. Au fost provocatorii, platiti, instruiti si “afumati” (ulterior am aflat ca acestia aveau asupra lor marihuana), tinerii aventurosi si cu sangele infierbantat care s-au lasat provocati ca niste copii de 5 ani si au aruncat cu pietre fara sa-si dea seama ca sunt folositi, si au mai fost spectatorii (majoritatea celor prezenti) care radeau aiurea in tramvai de ororile care se petreceau. A, da, era sa uit…mai era cineva acolo…. cativa insi cu pretinsa postura de lideri care se plimbau de colo colo si vorbeau in soapta la megafon: hai in piata (unii din ei), foc (altii), dar pana la urma s-au evaporat. Prima concluzie: oamenii n-au ascultat indemnul pretinsilor lideri de a merge in piata, i-au ignorat in totalitate…de ce? pentru ca NU sunt lideri! Nu au primit legitimarea maselor! sunt niste figuri de carton, frumusei ca niste catelusi de care te indragosteti cand le vezi poza pe net, dar uiti de ei in urmatorul minut! Cand devenea tot mai periculoasa situatia, aflasem ca toti functionarii din Presedintie fusesera evacuati, iar gloata s-a indreptat spre Parlament, in urma tentativei esuate, din pacate, de a dispersa manifestantii. Tocmai cand credeam ca s-a reusit alungarea protestatarilor, am ramas toti cu gurile cascate privind cum erau macelariti politistii.

Moldova-Rusia, scor 1-3

E ziua cand am pierdut Moldova. Si nu am pierdut-o prin lupta, nu, servit-o pe tava pur si simplu. Simt deja cutitele si furculitele care se indreapta asupra noastra sa ne mai taie un pic. Oare ce suntem noi, moldo-romanii…vreo combinatie sumbra de emo sadici, numai astia se arunca in gura lupului de placere. Se pare ca noi suntem satisfacuti doar atunci cand cineva “ne are”. Cadem oare in lumea pedarasiei fara sa ne dam macar seama?

E ziua cand am pierdut Moldova in fata Rusiei. Cel mai grav e ca nu este prima data. Moldova a incasat primul mare gol in 1812. Vremuri tulburi erau, sa multumim arbitrului otoman ca a favorizat echipa muscala. Peste 100 de ani de atunci am hotarat sa reducem din handicap, sa egalam scorul si am incris un gol extraordinar, numit poate fi si golul magic al istoriei: Unirea din 1918 – ce palma dureroasa pe fata ruseasca. Dar echipa adversa e puternica s-o ia naiba. A cautat foarte repede sa se revanseze, iar in 1940 ne-a rupt, o, mama, ce ne-a mai rupt. De atunci tot a jucat pe partea noastra de teren fara nici o problema, caci nimeni nu era in stare sa se organizeze, iar jucatorii nostri, sarmanii, erau dispersati, fiecare pasa a lor fiind interceptata de rusi. S-au tot distrat ei cu noi pana prin ‘90, atunci cand, prin voia soartei, o parte a jucatorilor s-au accidentat si echipa moscovita a trebuit sa bata un pic in retragere, dar asta a durat numai pana cand au fost inlocuiti accidentatii cu jucatori buni, cu forte proaspete.

In 2009 a venit si al treilea gol, cel mai urat poate. N-am stiut sa profitam de sansele care ni s-au oferit. Am lasat iar Moldova la cheremul intereselor straine. Asa ne trebuie! Ar fi bine sa ne zgaraiem toti pe fata, in felul asta sa ne recunoasca strainii: moldoveanul e specia de om care isi face rau cu propria mana, or cum ar veni: sado-masokishti!

Nu m-as mira sa avem anul acesta parada dezorientatilor sexuali in Chisinau. No sa ma mir nici daca o sa semnam vreun act care sa legitimeze armata rusa. Cu atat mai mica o sa-mi fie mirarea daca speranta liberala ne va fute in stil pedarast.

Doamne iarta-i pe basarabeni, ca ei nu stiu ce fac!

5 aprilie 2009! Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Fix o saptamana

NU AI DREPTUL SA NU VOTEZI! Nu ma intereseaza ce probleme sau ce planuri ti-ai facut pentru duminica viitoare.Lasi totul balta pentru 30 minute si mergi fugutza la Sectia de Votare! Nu esti din Chisinau? Ei si? Oricum trebuie sa mergi acasa sa-ti  iei ceva de mancare! Profita de ocazie si fugi pana la primaria din sat! Dar daca ai pierdut pan acum timpul si nai reusit sa-ti iei certificat pentru a putea vota in Chisinau…ce sa-ti zik…ai luat premiul pentru Iresponsabilitate!

S-a terminat cu joaca, s-a terminat cu copilaria. Ai crescut, esti mare deja, esti in deplina capacitate de exercitiu a drepturilor cetatenesti! Misca-ti organismul din fata calculatorului si mergi in cautarea stampilei de vot; o gasesti in fiecare birou electoral la 5 aprilie 2009!

Daca doamne fereste nu te poti ridica din pat din motive de sanatate SUNA la sectia ta de votare si solicita Urna de vot Mobila! Poti depune o cerere scrisa sau orala la biroul electoral al sectiei de votare incepand cu 2 saptamani inainte de ziua votarii, inclusiv pana la ora 15.00 in ziua votarii!

Vezi? Ti se organizeaza toate conditiile….ce mai astepti?  HAI LA VOT!

Problema Basarabiei la Conferinta de Pace de la Paris

La 27 martie, intreaga romanime basarabeana sarbatoreste Unirea cu Tara – eveniment marcant in istoria nationala, care a dus la crearea Romaniei Mari. Povestea Actului Unirii, adoptat de Sfatul Tarii din Basarabia este bine cunoscuta, de aceea, va propun mai jos o scurta incursiune in etapa post-Unire, perioada in care delegatii romani au luptat la Conferinta de Pace de la Paris din 1919 in vederea recunoasterii internationale a evenimentelor de aici.

Complicata situatie cu care avea sa se confrunte Romania la Paris in 1919 in ceea ce priveste Basarabia a inceput de facto in 1812, odata cu anexarea teritoriului dintre Nistru si Prut la Imperiul Tarist. Trebuie sa mentionam faptul ca in 1856 judetele Chilia, Ismail si Cetatea Alba sunt retrocedate Romaniei, pentru ca, in 1878, acestea sa fie reanexate de rusi. In 1918, Basarabia se uneste cu Romania, formand, impreuna cu Transilvania si Bucovina, Romania Mare.
In aceasta ordine de idei, esenta problemei Basarabiei la Paris a constituit recunoasterea acesteia ca parte a Romaniei sau ca parte a Rusiei. Astfel, de-a lungul Conferintei, Basarabia a facut parte atat din Problema romaneasca, cat si din Problema rusa.
De fapt, problema Basarabiei e rezultatul revolutiei ruse, altfel, ea ar fi fost recunoscuta fara mari discutii ca parte integranta a Romaniei.
La data de 2 decembrie 1917 este instituita RASSM, formatiune statala care va exista pana la 14 ianuarie 1918, cand intr-un anumit context politico-social, autoritatile romane vin in Basarabia, in martie semnandu-se actul de Unire. Punctul de vedere rus considera aceasta data ca o prima interventie a armatelor Antantei pe teritoriul Rusiei. Ca urmare a acestui fapt, intre 14 ianuarie 1918 si anul 1939 nu exista relatii dimplomatice intre Rusia si Romania.
Hotararile Marilor Puteri asupra Basarabiei au fost dictate in mare parte de ideea autodeterminarii nationale, de rand cu realpolitik-ul rusesc. Marile puteri au promovat in privinta Basarabiei o politica de oportunism, evidentiata prin atitudinea acestora pana in luna mai 1919, cand dreptul Romaniei asupra Basarabiei nu era contestat, si incepand cu luna mai 1919, cand Basarabia devine parte a problemei ruse in contextul avansarii lui Kolceak impotriva administratiei bolsevice instaurate in Rusia.
Discutiile asupra problemei Basarabiei la Conferinta pot fi impartite in doua etape. Prima etapa se caracterizeaza prin recunoasterea neconditionata a Basarabiei ca parte componenta a Romaniei. Franta si Marea Britanie declarau Basarabia romaneasca, iar SUA sustinea faptul ca Basarabia e romaneasca dar se afla in conexiune cu problema rusa.
La 27 ianuarie 1919 este atestata prima mentionare a problemei Basarabiei la Conferinta, in cadrul Comisiei teritoriale romanesti, fiind privita ca parte integranta a Romaniei.
La 8 februarie 1919 Comisia teritoriala romaneasca declara si recunoaste Unirea Basarabiei cu Romania.
La 5 martie 1919, Jules Laroche, membru al delegatiei franceze la Conferinta si membru al Comisiei pentru statele nou formate, intr-un discurs sustine reatasarea Basarabiei la Romania invocand justetea argumentelor istorice.
La 6 aprilie 1919 Comisia teritoriala Centrala declara ca Unirea trebuie sa fie acceptata si recunoscuta in virtutea dreptului istoric.
Incepand cu mai 1919, in contextul cresterii influentei lui Kolceak, Consiliul Ministrilor de Externe respinge documentele Comisiei teritoriale, iar SUA declara ca nu se poate decide nimic fara Rusia. Din acest moment Basarabia devine oficial parte a problemei ruse.
Anterior, in martie 1919, potrivit Memorandumului lui Maklakov problema rusa este inghetata pana la formarea unei Constituante Ruse.
La Paris erau doua delegatii basarabene, una parte a delegatiei romanesti, condusa de Ion Pelivan, si a doua, parte a delegatiei rusesti – Comitetul de salvare a Basarabiei de sub jugul romanesc din care faceau parte Krupenski, Shmidt, Tziganco: membri ai Sfatului Tarii care votasera impotriva Unirii. Acestia aduc la Paris ideea unui plebiscit in vederea determinarii pozitiei populatiei bastinase, fiind sustinuti finainciar de emigratia rusa. Piotr Miliukov expune ideea imperialismului romanesc asupra Basarabiei aducand ca argument faptul ca la recensamantul din 1897 erau atestati numai 47,6 % romani in Basarabia.
La 12 iunie 1919 e recunoscut guvernul Kolceak, ceea ce creaza o stare de incertitudine in privinta Basarabiei.
La 1-2 iulie 1919 are loc o sedinta in privinta problemei basarabene, fiind invitati Bratianu si Maklakov. Reprezentantul rus emite ideea a doar 4 judete romanesti in Basarabia. Totodata el mentiona faptul ca armata romana a ocupat Basarabia si ca populatia autohtona, in consecinta, nu doreste unirea cu Romania.
In urma mai multor confruntari, Bratianu pleaca de la Conferinta, in locul lui venind Vaida-Voievod.
Dupa respingerea ofensivei lui Kolceak in Rusia, Basarabia revine in cadrul problemei romanesti.
In intreg procesul de discutare a problemei Basarabiei la Conferinta, aceasta a constituit in mana marilor puteri:
• mijloc de presiune asupra Romaniei (Tratatul minoritatilor, Tratatul cu Austro-Ungaria, interventia in Ungaria)
• moneda de schimb (Basarabia vs. Cadrilater; Basarabia vs. Banatul sarbesc)
• santaj (Italia sustinea ca Ro o sa aiba nevoie de marile puteri atunci cand Rusia o sa incerce sa ia inapoi Basarabia)

Mica retrospectiva a Rezolutiilor ONU cu privire la genocidul din Rwanda

De mult timp n-am mai scris ceva despre hobby-ul meu rwandez. Pentru cei interesati, vedeti mai jos o scurta trecere in revista a Rezolutiilor Consiliului de Securitate a ONU cu privire la genocidul din Rwanda.

Rwanda apare pe agenda ONU mai devreme de începerea genocidului, numit de unii autori ca unul din eşecurile cele mai mari ale umanităţii. Prima intervenţie a Naţiunilor Unite se observă prin Rezoluţia 812 din 12 martie 1993, emisă la 3 zile după încetarea, la 9 martie, a acţiunilor militare dintre RPF şi RGF. Această primă rezoluţie a Consiliului de Securitate cheamă părţile implicate să respecte acordul de încetare a focului şi reprezintă un punct de pornire în constituirea UNOMUR – Misiunea de Observare a Natiunilor Unite în Uganda şi Rwanda, care avea să monitorizeze graniţa dintre aceste două state pentru a ţine la evidenţă transferul de arme şi detaşamente militare către RPF, precum şi întoarcerea refugiaţilor rwandezi aflaţi pe teritoriul Ugandei. UNOMUR va fi instituit oficial prin Rezoluţia 846 din 22 iunie 1993 a Consiliului de Securitate, având-ul ONU l-a desemnat pe Dr. Abdul Hamid Kabia (Sierra Leone) ca ofiţerul politic al misiunii.

Ulterior, în Rwanda au fost trimise 3 misiuni de recunoaştere înainte de trimiterea misiunii de menţinere a păcii. Misiunile de recunoaştere, în special a treia, trebuia să stabilească toate detaliile care avea să ajute la stabilirea Misiunii de menţinere a păcii. Trebuiau analizate aspectele militare, politice, umanitare şi administrative ale unei eventuale misiuni pacificatoare. Membri ai Diviziei de Operaţii pe Teren (agenţia UN în domeniul administrativ şi logistic) trebuiau să examineze comunicaţiile, infrastructura, personalul, logistica şi transportul local şi toate aspectele suportului administrativ de care misiunea va avea nevoie.

Pe 5 Octombrie 1993, după încălcarea mai multor termene prevăzute de Acordul de la Arusha pentru instituirea misiunii de menţinere a păcii, Consiliul de Securitate ONU decide, prin Rezoluţia 872, trimiterea unei forţe pacificatoare în Rwanda, care să asigure respectarea Pactului de la Arusha, „United Nations Assistance Mission for Rwanda” (UNAMIR), condusă de Jacques-Roger Booh-Booh, ca şef politic al misiunii (Reprezentant special al Secretarului General), şi Romeo Dallaire, ca comandant al forţelor armate.
Urmează încă o rezoluţie, 891 din 20 decembrie 1993, prin care se extinde mandatul UNOMUR şi specifică faptul că integrarea acesteia în UNAMIR prin Rezoluţia 872 a Consiliului de Securitate este de ordin administrativ şi nu afectează mandatul UNOMUR stabilit prin Rezoluţia 846 din 22 iunie 1993.
În mod ironic sau nu, la 5 aprilie 1994, cu o zi înainte de reînceperea războiului şi declanşarea genocidului, Consiliul de Securitate adoptă o rezoluţie prin care se salută respectarea acordului de încetare a focului în pofida greutăţilor întâmpinate în procesul de implementare a Acordului de la Arusha. O prevedere importantă a acestei Rezoluţii este prelungirea mandatului UNAMIR până la 29 iulie 1994.
Romeo Dallaire, comandantul forţelor armate UNAMIR, descrie în lucrarea sa „Shake hands with the devil” situaţia dezastruoasă în care se afla ţara, de rând cu neputinţa forţelor misiunii de a restabili ordinea şi de a stopa masacrul care avea loc. El acuză Consiliul de Securitate şi comunitatea internaţională de indiferenţă absolută şi condamnă prevederile Rezoluţiei 912 din 21 aprilie 1994 prin care trupele UNAMIR sunt reduse de la aproximativ 2500 la 270, ca urmare a propunerii Secretarului General ONU exprimată în articolele 15-18 ale Raportului său special din 20 aprilie 1994 cu privire la situaţia din Rwanda.