“Tot ceea ce ne aparţine mai deplin şi este crescut mai viu în sat se află”

“Satul reprezintă cu adevărat o unitate socială, românească, organică. Tot ceea ce ne aparţine mai deplin şi este crescut mai viu în sat se află. Minunea istorică a poporului românesc în faţa căreia istoricii străini şi români stau nedumeriţi, o pot afla tot aici. Vechea noastră civilizaţie, este o civilizatie sătească despre care putem spune că a fost odată cu neamul. (….) Poporul românesc, cu străvechea lui civilizaţie sătească, este o fiinţă şi ca orice fiinţă are un chip al său propriu de a fi. Să-l cercetăm aşa cum se înfăţişează în realitatea concretă. Respectul naturii lucrurilor şi dragostea pentru ceea ce este viu, ne dau putinţa să pătrundem în adâncimi nebănuite.

(…..) Activitatea religioasă este în centrul vieţii satului românesc. Toate celelalte fenomene, atât cele ce privesc ordinea materială a lucrurilor cât şi cele ce privesc ordinea lor spirituală, sunt străbătute de religie ca de un fir nevăzut. Toate celelalte activităţi, fie ele artistice, tehnice, economice, politice sau juridice, sunt judecate şi îndrumate în sensul desfăşurării vieţii religioase. (…) Religia cu sistemul său de credinţe şi practici, ca răspuns lumii de taină ce înconjoară omul satului românesc, alcătuieşte inima întregului spiritual şi social. Din punct de vedere spiritual, satul românesc tradiţional înseamnă credinţa în Dumnezeu, înseamnă creştinism. Autonomia deosebitelor activităţi e mai mult aparentă decât reală, pentru că în fond oamenii satului de îndată ce cred în Dumnezeu, dau întâietate activităţii religioase şi puterii sale absolute; ceea ce face ca restul activităţilor să fie străbătute de un suflu religios.

În satul românesc, fenomenul religios se caracterizează înainte de toate printr-o totală cuprindere, în aşa fel că îmbrăţişează aproape toate chipurile de manifestare ale vieţii sociale. Întreaga viaţă obştească a satului respiră o atmosferă religioasă. Activităţile îşi găsesc de obicei îndreptăţirea şi raţiunea în religie.”

Ernest Bernea

Preluat de aici

Ovidiu Hurduzeu: Orto-doxia salvează România

În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Noi nu mai avem astăzi mamele de altădată, după cum nu mai avem nici duhovnicii de altădată. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. În acestea au lovit duşmanii întâi, prin modernism, comunism, propagandă atee, schimbări de educaţie şi altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc mulţi copii, unul, doi sau deloc. Dacă ele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. („Rezistenţa noastră stă în dreapta credinţă“, interviu cu arhimandritul Justin Parvu)

Profesorul Vasile Gheţău, director al Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române estimează că în anul 2050 România va avea o populaţie de 14 milioane de suflete1. Pe baza unor cercetări serioase, profesorul român afirmă că, fără un program pronatalist dur, poporul român riscă să se stingă de la sine.

Nu sunt nici speculaţii, nici cifre alarmiste sau previziuni apocaliptice. Este adevărul gol-goluţ pe care nimeni nu vrea să-l înfrunte. De la 2,2 copii pe femeie în 1989, valoare care asigura înlocuirea generaţiilor, rata totală a fertilităţii (numărul de copii născuţi de o femeie în perioada ei fertilă) a coborât la doar 1,3 copii pe femeie în 1995 şi nu dă semne de creştere. „În următoarele două decenii – scrie Sorin Bulboacă2 – ca o consecinţă a fenomenului de îmbătrânire a populaţiei, sute de sate vor dispărea de pe harta demografică a României, deoarece populaţia lor actuală, alcătuită majoritar din pensionari, se va stinge în timp. Sunt localităţi fără nici o perspectivă, având doar câteva sute de locuitori, care nu dispun, în mileniul al treilea, de condiţii decente de viaţă şi nici nu atrag potenţiali investitori. Dacă în 2005, aproximativ 18% din totalul populaţiei avea peste 65 de ani, în 2020 procentajul persoanelor de vârsta a treia va creşte la 30% iar în 2050, jumătate din populaţie va avea peste 65 de ani – tendinţa de îmbătrânire a populaţiei României este comparabilă situaţiei din ţările Uniunii Europene.

Lucrurile sunt cu atât mai grave cu cât scăderea dramatică a natalităţii este însoţită de un exod emigraţionist de nestăvilit. Pentru a se salva de la pieire, România are nevoie de o revoluţie demografică. În contextul actual o asemenea revoluţie pare imposibilă. Studii după studii confirmă aceeaşi situaţie tragică: foarte puţine cupluri îşi doresc mai mult de unul sau doi copii. Un număr îngrijorător de mare, cam 70% din tinerele familii nu îşi (mai) doresc deloc copii.

Este bine cunoscut că ţările dezvoltate se confruntă şi ele cu o scădere accelerată a natalităţii. „Lunga iarnă demografică a României“ (V. Gheţău) face parte din fenomenul mai larg al celei de a doua „tranziţii demografice“ care afectează mai ales Europa şi Asia de Sud-Est. În zona euro-atlantică, scăderea fertilităţii este strâns legată de răspândirea în masă a valorilor secularizării, hiperindividualismului şi consumismului.

Secularizarea şi declinul Occidentului

În Occident, secularizarea deşănţată a început în anii ’60, o perioadă a prosperităţii materiale şi hedonismului în care capitalismul intra în faza consumismului de masă. Tot atunci se naşte şi „societatea spectacolului“; orice obiect devine o marfă a cărei valoare de folosinţă depinde în mare parte de imaginea ei publicitară. Pierzându-şi ancora creştină, valorile spirituale încep să se plieze după ciclul producţie/consum, să intre într-un sistem de echivalenţe generalizate în spatele căruia există un singur numitor comun: banul. Într-un astfel de sistem mărfurile sunt echivalente una alteia în virtutea valorii lor de schimb; totul devine relativ, interşanjabil şi circulă pe o „piaţă globală“. Adevărul creştin apare desuet iar ordinea economică şi spirituală tradiţională, bazată pe valorile creştine, de-a dreptul „fascistă“.

Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă

Motto: “Ridiculizaţi tradiţiile adversarilor. Discreditaţi-le luminătorii de conştiinţă.” (Sun Tzu, „Arta Războiului”)

Motto: “Biserica Ortodoxă este mama poporului român” (Mihai Eminescu)

În celelalte părţi am vorbit despre ROST încercînd să dăm o definiţie cît mai exactă şi cît mai clară a ceea ce presupune acesta. În această parte vrem să vorbim despre legăturaabsolut organică şi naturală dintre ROMÂNISM şi ORTODOXIE. Adesea, mulţi din cei care îşi spun „români”, chiar dacă sunt ortodocşi după botez şi chiar dacă de Paşte sau de Crăciun merg la Biserică, nu pot lega, fie din necunoaştere, fie din nedorinţă de a cerceta şi de a înţelege, rolul Ortodoxiei în apariţia şi perpetuarea poporului român. Nu vom face lecţii de etno-geneză pentru că astfel de discuţii sunt interminabile ci vom aborda problema strict logic şi apelînd la „luminătorii de conştiinţă” pe care i-a „produs” neamul românesc. Vom apela la ei atît ca la nişte exemple de viaţă cît şi la scrierile ce au rămas după ei.

Societatea noastră pierde tot mai mult legătura firească cu TRECUTUL reprezentat de înaintaşii noştri. Mai grav este faptul că obişnuiţi fiind cu corectitudinea politică şi cu un sistem de învăţămînt defectuos şi antinaţional, noi le furăm înaintaşilor noştri identiatea lor ortodoxă, transformîndu-i, astfel, în nişte forme fără conţinut. Dacă vorbim despre Ştefan cel Mare, toţi vor spune că este mare erou al românilor, că a consturit numeroase mănăstiri şi că a luptat împotriva turcilor, dar dacă vom vorbi despre Sf. Ştefan cel Mare, oamenii îl vor murdări cu toate cele auzite şi demult demonstrate ca falsuri. Oare Ştefan construia locaşuri sfinte pentru că nu avea ce face cu banii? Dar Neagoe Basarab, care a lăsat o superbă lucreare intitulată „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie” care începe imediat cu „Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade sa cinstesti si sa lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare si bun si milostiv si ziditorul nostru cel întelept, si zioa si noaptea si în tot ceasul si în tot locul. Si sa foarte cuvine sa-l slavesti si sa-l maresti neîncetat, cu glas necurmat si cu cântari neparasite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumina si den nefiinta în fiinta.” şi în care Basarab-Vodă sfătuieşte pe fiul său: „Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor şi tuturor gloatelor, care ţi le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuşi Domnul Dumnezeul nostru şi mântuitorul Iisus Hristos ş-au vărsat sfântul sânge al său”. Neagoe Basarab va fi erou cît timp nu vom spune adevărul ce la şcoală nu l-am învăţat, anume că acesta era ORTODOX şi că fapta lui este produsul gîndirii şi moralei sale, iar morala este produsul credinţei ortodoxe. Din moment ce vom încumeta a spune adevărul, i se vor aduce mii de învinuiri căutînd la slăbiciunile firii umane şi anulînd artificial privirea de ansablu asupra acestuia (de altfel ca şi în cazul lui Sf. Ştefan). Dar Brîncovenii, oare nu sunt eroi? Vor spune că sunt pînă nu vom vorbi de sfinţii Brîncoveni care au fost martirizaţi pentru nelepădarea de credinţă, atunci toţi vor sări în capul Ortodoxiei şi le vor fura Brîncovenilor meritul care nu e doar în faţa poporului (care adesea este definit ca ultim rost) ci şi în faţa Bisericii, dar mai ales în faţa lui Dumnezeu.

Tind să cred că naţionalismul românesc rupt de contextul religios (fondul de drept al faptelor vitejeşti ale înaintaşilor noştri), duce spre încercarea poporului de a astupa această lipsă de fond, importînd sisteme străine ca liberalismul, democraţia, comunismul etc. care sunt şi ele religii în sine sau cel puţin produsele unor religii, dar străine omului românesc, avînd fiecare din acestea sistemul său valoric, ideologie şi felul său de înţelegere a moralei. Omul modern nu vrea să vadă ROSTUL de dincolo care a împins înaintaşii noştri spre faptele lor pe care acum le cinstim. De ce se întîmplă acest lucru? Se întîmplă pentru că noi, deşi avem nevoie acută şi mai mult ca niciodată de modele, nu ne este comod să recunoaştem drept modele oameni care au murit nu pentru bunăstare şi securitate ci pentru ceva mai mult,  pentru rostul transcedental al fiinţei umane. Omului modern îi este greu să înţeleagă cum poate un om să îşi dedice viaţa pentru un ROST, care pentru primul e ceva abstract. Însă acest „abstract” poate fi înţeles doar de cel care trăieşte cu duhul Ortodoxia; o dată ce ajunge să trăiască Ortodoxia, ceea ce pare abstract pentru omul secularizat, pentru creştin devine mai important ca propia viaţă, devine sensul vieţii, iar sensul vieţii este MÎNTUIREA.

Furînd înaintaşilor noştri identitatea ortodoxă, noi declanşăm un proces extrem de periculos pentru securitatea şi perpetuarea poporului român, noi lovim direct în sistemul spiritual care a stat la baza moralităţii şia servit drept fundament axului valoric al celor datorită cărora noi azi ne putem numi ROMÂNI. Mihai Eminescu foloseşte în articolul său – „Religie şi Naţionalitate”, în care pune în discuţie pericolul reprezentat de construirea unei catedrale catolice în Bucureşti, sintagma „român; adecă ortodox”. Mai zice Eminescu că „Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

Adică a fi român înseamnă implicit a fi creştin de rit bizantin, mai mult, noţiunea de “român” nu poate fi internaţionalizată după cum se procedează acum, la baza “românismului” modern fiind actul numit “cetăţenie” (fapt care permite oricărui străin să devină cetăţean al României sau al Republicii Moldova, îndeplinind nişte cerinţe superificiale, care nu sunt purtătoare de autentice valori româneşti şi nici de trăire românească). Legătura dintre “ a fi român” şi “ a fi creştin” o demonstrează însăşi limba română în care “român”, pînă nu demult, era sinonim cu “om” şi “creştin”, percepere care s-a pierdut din cauza degradării duhovniceşti a poporului român. Trebuie să deducem de aici că a fi român presupune o complexă şi profundă trăire ortodoxă a fiecăruia dintre noi. A fi român nu e doar sînge şi trup, nu e doar limbă şi pămînt, ci a fi român e o stare de spirit, un fel de a fi, un mod de viaţă.

Un Martisor pentru Fiecare

Legende despre Martisor sunt foarte multe, dar esenta lor este aceeasi: Viata invinge moartea, Binele invinge raul, mai ales ca se cunoaste faptul ca, initial, acest simbol era de culoare negru-alb, evoluand ulterior spre rosu-alb. Martisorul e simbol al reinvierii naturii, inca din timpuri stravechi, si va Indemn pe Fiecare sa purtati Martisor la piept pana la 1 aprilie, cand, asa cum spune Traditia, va fi agatat de un copac fructifer puternic, ca sa-i aduca roada bogata si sa aduca putere, sanatate si vointa celui care l-a agatat.

Iubeste Romaneste

Nu vreau sa fac copy-paste al informatiei despre Dragobete, care o puteti citi aici sau in alta parte . Puteti deasemenea sa descarcati acest document destul de interesant.

Ceea ce vreau este sa-mi reiterez pozitia expusa si cu alte ocazii: Revenirea la traditii este Unica cale de a ne conserva identitatea romaneasca! Daca tinem sincer la faptul ca suntem romani, e de datoria noastra sa nu pierdem in praful istoriei traditia strabuna, unicul nostru liant in fata binefacatorilor atat estici, cat si vestici.

Ne-ai dat lumina si caldura Soarelui, Ne-ai dat bogatia Pamantului, Ne-ai dat sfintenia Apei si taria Focului! Lasa-Ne Doamne si Vesnicia!

Chiar daca Dragobetele nu este o sarbatoare ortodoxa, trebuie sa tinem cont de faptul ca este  specifica arealului romanesc, si aceasta e ceea ce conteaza cu adevarat.

IUBESTE ROMANESTE!