Mica retrospectiva a Rezolutiilor ONU cu privire la genocidul din Rwanda

De mult timp n-am mai scris ceva despre hobby-ul meu rwandez. Pentru cei interesati, vedeti mai jos o scurta trecere in revista a Rezolutiilor Consiliului de Securitate a ONU cu privire la genocidul din Rwanda.

Rwanda apare pe agenda ONU mai devreme de începerea genocidului, numit de unii autori ca unul din eşecurile cele mai mari ale umanităţii. Prima intervenţie a Naţiunilor Unite se observă prin Rezoluţia 812 din 12 martie 1993, emisă la 3 zile după încetarea, la 9 martie, a acţiunilor militare dintre RPF şi RGF. Această primă rezoluţie a Consiliului de Securitate cheamă părţile implicate să respecte acordul de încetare a focului şi reprezintă un punct de pornire în constituirea UNOMUR – Misiunea de Observare a Natiunilor Unite în Uganda şi Rwanda, care avea să monitorizeze graniţa dintre aceste două state pentru a ţine la evidenţă transferul de arme şi detaşamente militare către RPF, precum şi întoarcerea refugiaţilor rwandezi aflaţi pe teritoriul Ugandei. UNOMUR va fi instituit oficial prin Rezoluţia 846 din 22 iunie 1993 a Consiliului de Securitate, având-ul ONU l-a desemnat pe Dr. Abdul Hamid Kabia (Sierra Leone) ca ofiţerul politic al misiunii.

Ulterior, în Rwanda au fost trimise 3 misiuni de recunoaştere înainte de trimiterea misiunii de menţinere a păcii. Misiunile de recunoaştere, în special a treia, trebuia să stabilească toate detaliile care avea să ajute la stabilirea Misiunii de menţinere a păcii. Trebuiau analizate aspectele militare, politice, umanitare şi administrative ale unei eventuale misiuni pacificatoare. Membri ai Diviziei de Operaţii pe Teren (agenţia UN în domeniul administrativ şi logistic) trebuiau să examineze comunicaţiile, infrastructura, personalul, logistica şi transportul local şi toate aspectele suportului administrativ de care misiunea va avea nevoie.

Pe 5 Octombrie 1993, după încălcarea mai multor termene prevăzute de Acordul de la Arusha pentru instituirea misiunii de menţinere a păcii, Consiliul de Securitate ONU decide, prin Rezoluţia 872, trimiterea unei forţe pacificatoare în Rwanda, care să asigure respectarea Pactului de la Arusha, „United Nations Assistance Mission for Rwanda” (UNAMIR), condusă de Jacques-Roger Booh-Booh, ca şef politic al misiunii (Reprezentant special al Secretarului General), şi Romeo Dallaire, ca comandant al forţelor armate.
Urmează încă o rezoluţie, 891 din 20 decembrie 1993, prin care se extinde mandatul UNOMUR şi specifică faptul că integrarea acesteia în UNAMIR prin Rezoluţia 872 a Consiliului de Securitate este de ordin administrativ şi nu afectează mandatul UNOMUR stabilit prin Rezoluţia 846 din 22 iunie 1993.
În mod ironic sau nu, la 5 aprilie 1994, cu o zi înainte de reînceperea războiului şi declanşarea genocidului, Consiliul de Securitate adoptă o rezoluţie prin care se salută respectarea acordului de încetare a focului în pofida greutăţilor întâmpinate în procesul de implementare a Acordului de la Arusha. O prevedere importantă a acestei Rezoluţii este prelungirea mandatului UNAMIR până la 29 iulie 1994.
Romeo Dallaire, comandantul forţelor armate UNAMIR, descrie în lucrarea sa „Shake hands with the devil” situaţia dezastruoasă în care se afla ţara, de rând cu neputinţa forţelor misiunii de a restabili ordinea şi de a stopa masacrul care avea loc. El acuză Consiliul de Securitate şi comunitatea internaţională de indiferenţă absolută şi condamnă prevederile Rezoluţiei 912 din 21 aprilie 1994 prin care trupele UNAMIR sunt reduse de la aproximativ 2500 la 270, ca urmare a propunerii Secretarului General ONU exprimată în articolele 15-18 ale Raportului său special din 20 aprilie 1994 cu privire la situaţia din Rwanda.

Am indraznit sa visez

Departe de casa, departe de studii, departe de realitate chiar, imi aduc aminte cu o stranie placere si mandrie de Rwanda- un vis care vreau sa-l vad cu ochii deschisi, sa-l simt, sa-l descopar. Cu cateva luni in urma am incercat nu doar sa visez, dar sa si fac ceva ca visul sa nu mai fie vis. Am cautat pe net fundatii care ar putea finanta o vizita de cercetare in Rwanda.. ggggg…. n-am gasit nimic (oare de ce..) e chiar asa de stranie preocuparea mea stiintifica? E adevarat ca in mare parte nu are nici o treaba cu lumea in care traiesc, dar! e placut sa studiezi ceva care iti place, mai ales daca asta iti poate deschide unele portite.

Zilele trecute am mai facut o incercare de a ajunge mai aproape de centrul Africii. Am scris un mail reprezentantilor misiunii permanente a Rwandei la ONU pentru  a solicita o intrevedere la sediul misiunii din New York. Daca tot sant in SUA, de ce sa nu profit de ocazie?

Acum astept raspuns, si astept raspuns. Ce s-or fi gandit, cine e nebuna asta si ce treaba are ea cu Rwanda noastra natala…

Dar sincer, imi doresc atat de mult sa merg acolo, sa iau un interviu serios la care sa fac trimitere in teza de licenta, sa citesc documentele originale despre evenimentele care au avut loc, sa aflu opinii, conceptii, regrete, revendicari, sa intru in contact direct cu cei care reprezinta tara la cel mai universal for din cele mai universale care exista pe pamant.

Mda, sant in SUA si imi vine sa vorbesc in engleza… AM I CRAZY?

Africani vs. Afro-americani

Ei na, vorbeşte cea mai non-rasistă fată din lume (adică eu). Oricât de stupid nu ar suna pentru unii, întotdeauna am identificat populaţia de culoare cu Frumuseţea, Libertatea, Supravieţuirea. Aşa am simţit întotdeauna, aşa simt şi acum. E un total non-sens pentru mine să aud concetăţeni de ai noştri, şi nu numai, zicând că îi urăsc pe negri, că nu-i suportă. De ce? Ţi-au făcut ei ceva rău ţie personal? Nu prea cred. Nu-ţi plac pentru că sânt diferiţi? Poate noi sântem cei diferiţi, nu ei. Acest ataşament, straniu ar spune unii, m-a făcut să aleg Rwanda ca subiect de cerecetare pentru teza de licenţă, iar acum Africa a devenit un tărâm care mă aşteaptă să-l exploarez.

În fine, nu intenţionez să transmit acum un mesaj anti-rasist, am făcut doar o mică introducere. Africanii îi cunosc numai din conversaţii online. Da da, exista internet în Africa, au şi electricitate. Ca toţi oamenii de pe pământ, africanii au şi ei caractere şi temperamente diferite. personalităţile le sunt modelate  de circumstanţele vieţii, uneori poate mai dure decât cele cu care se confruntă alţii. Mă refer de fapt la rwandezi, cei spre care se îndreaptă atenţia mea. Unii din ei se ataşează foarte mult de tine, poate din cauza că sânt sensibili, poate din cauza că te consideră o scăpare, o legătură cu altă lume. Alţii sânt indiferenţi, te consideră un alt european care şi-a găsit o jucărie exotică. O altă categorie e cea a persoanelor care vor să profite de statutul tău de european. Dacă eşti din Europa înseamnă că ai bani, dacă ai bani, înseamnă că ai suficienţi încât să-i transmiţi şi lui ”numai 50$ pe lună” să se poată întreţine pe sine şi pe sora lui pentru că nu lucrează (dar are timp să joace fotbal în cartier). Acesta e un caz real care mi  s-a întâmplat. E adevărat că băiatul şi-a pierdut toată familia în genocidul din 1994 şi de la 9 ani cât avea atunci e singur cu sora mai mică, dar victimele genocidului au multe facilităţi şi ar putea profita de ele, nu să ceară unui “european” (din Moldova!!!! adik eu) 50 $ pe lună. E absurd. Majoritatea celor cu care comunic, de altfel, sânt foarte drăguţi; au vise, au spreranţe, se îndrăgostesc, suferă, se căsătoresc, au copii, au Vieţi până la urmă.

Ce se întâmplă peste Atlantic, în ţara în care visele devin realitate? Martin Luther King a fost un visător. A vrut ce e mai bine şi iată ce a obţinut: Afro-americanii sânt liberi, egali în drepturi – americanii sânt democraţi din talpă; Afro-americanii au legea anti-discriminare – americanii…..(înghit în sec). Afro-americanii sânt cu fiţe, dar nu vreau să generalizez, nu sunt toţi aşa, numai o parte. Există indivizi care îşi dau aşa importanţă de parcă ar fi…..preşedinţii clubului rap-erilor Există şi cealaltă extremă, bineînţeles: oamenii normali, care nu iau în consideraţie faptul că culoarea pielii e diferită, care înţeleg de fapt că culoarea pielii nu face diferenţa!!!

Paradoxul american e următorul: excesul de democraţie strică, sau mai bine zis, interpretarea incorectă a democraţiei strică. Caz real: într-o oarecare localitate se desfăşoară “Săptămâna Bike-erilor”. Peste o săptămînă, se desfăşoară “Săptămâna Bike-erilor negri”. Ideea e: Legea anti-discriminare este utilizată în acest caz într-un mod pervers aş spune eu. Preşedintele asociaţiei care organizează “Săptămâna Bike-erilor negri” dă în judecată primăria localităţii şi obţine câteva milioane de dolari pentru faptul că numărul poliţiştilor care au supravegheat bikerii negri a fost mai mare decât în cazul bikerilor albi.

Părerea mea? Un curs de interpretare a legilor e Absolut necesară în fiecare şcoală din fiecare localitate din fiecare ţară de pe glob!!!

Contribuţia Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda la dezvoltarea Dreptului Internaţional

Ana CIOFU, stud. an. II, RI

Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda a fost instituit de Consiliul de Securitate ONU la 8 noiembrie 1994 prin rezoluţia 955, în urma evenimentelor sângeroase din perioada 6 aprilie – 19 iulie 1994, 100 de zile în care au fost masacraţi, potrivit datelor oficiale, 800.000 de oameni reprezentanţi ai etniei Tutsi. Datele neoficiale indică cifra de 2 milioane ceea ce agravează considerabil situaţia.
Nu îmi propun să analizez subiectul dat din punctul de vedere al desfăşurării propriu-zise a genocidului, nici din perspectiva implicaţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite în stoparea acestuia, menţionez doar faptul că comunitatea internaţională a dat dovadă de profundă indiferenţă, iar politica de non-intervenţie a ONU a permis uciderea în masă a ¾ din populaţia de etnie Tutsi din Rwanda. Scopul acestei lucrări este analiza funcţionalităţii Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda şi contribuţia acestuia la dezvoltarea Dreptului Internaţional.
Există două documente extrem de importante care cereau expres implicarea ONU în stoparea genocidului: Carta ONU, care proclamă principiile şi scopurile organismului şi Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea crimelor de genocid, adoptată de Adunarea Generală ONU la 9 decembrie 1948.
Preambulul Convenţiei exprimă faptul că genocidul este o crimă la adresa dreptului popoarelor, în contradicţie cu spiritul şi scopurile Naţiunilor Unite şi pe care lumea civilizată îl condamnă. Prin Art. 1, Părţile contractante confirmă că genocidul, comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război, este o crimă de drept internaţional şi ele se angajează să-l prevină şi să-l pedepsească. Convenţia stabileşte totodată şi acţiunile care sunt considerate act de genocid; astfel genocidul se referă la oricare dintre actele de mai jos, comis cu intenţia de a distruge, in totalitate sau numai în parte, un grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum ar fi:
a) omorârea membrilor unui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor unui grup;
c) supunerea intenţionata a grupului la condiţii de existenţă care antrenează distrugerea fizică totală sau parţială;
d) măsuri care vizează scăderea natalităţii în sânul grupului;
e) transferarea forţată a copiilor dintr-un grup în altul.
Or atitudinea ONU în raport cu genocidul din Rwanda contravine tuturor acestor principii consfinţite de însuşi acest organism.

Tribunalul Penal Internaţional pentru Rwanda, cu sediul la Arusha (Tanzania), este compus din 11 judecători, aleşi de Adunarea Generală a ONU de pe o listă prezentată de Consiliul de Securitate pentru un mandat de 4 ani. Este de menţionat faptul că statutul Tribunalului prevede imposibilitatea alegerii a doi judecători din acelaşi stat.

Politica de reconciliere naţională sau cum a trecut Rwanda peste evenimentele din 1994

În Rwanda de astăzi nu extistă etnii; toţi se declară rwandezi, şi, cu mici excepţii şi multe rugăminţi, unii spun grupul etnic din care fac parte. În mare parte, această situaţie este consecinţa politicii de reconciliere naţională promovată intens de guvernul rwandez după încetarea genocidului. Nu vreau să vorbesc despre esenţa acestei politici sau despre părţile ei pozitive sau negative, mă gândesc însă la efortul psihologic pe care l-a depus populaţia locală pentru a trece peste această traumă în masă.

Am făcut recent un sondaj de opinie, iar în acest scop am contactat 120 de persoane din Rwanda, cărora le-am trimis pe mail un chestionar. La întrebarea “Ce etnie aveţi?”, majoritatea au răspuns rwandezi şi doar 30% s-au declarat tutsi sau hutu. Dacă insişti cu această întrebare, stârneşti o reacţie negativă, scepticism şi, uneori, chiar frică din partea celui cu care vorbeşti. Analiza integrală a sondajului o veţi putea găsi în teza mea de licenţă (asta primăvara viitoare )

A face un simplu chestionar e una, alta e să comunici mai mult cu oamenii obişnuiţi, participanţi şi victime directe sau indirecte ale genocidului din 1994, de aceea folosesc intens cunoştinţele mele de engleză şi franceză pentru a le înţelege mai bine configuraţia psihologică.

Evită a menţiona grupul etnic din care fac parte, dar coincide aceasta cu adevărata stare interioară a fiecărui rwandez?

Ghosts of Rwanda (2)

Ghosts of Rwanda

Disfuncţionalităţi de sistem în managementul conflictelor: ONU vs. Rwanda

Ana CIOFU, stud. an. II, RI

cond, şt. dr. Ludmila Coadă

comunicare prezentată în cadrul conferinţei ştiinţifice Symposia Studentium

Despre genocidul din Rwanda se înţeleg foarte puţine lucruri. Timp de 100 de zile, între 6 aprilie şi 19 iulie 1994, o elită politică Hutu a instigat la uciderea în masă a 800.000 de indivizi de etnie Tutsi, potrivit datelor oficiale. Datele neoficiale indică cifra de 2 milioane, 2 milioane jumătate. Din punct de vedere statistic, în conformitate cu datele oficiale, asta ar însemna 5,5 morţi pe minut. Rata omuciderilor a fost mult mai mare în primele 4 săptămâni, când s-au înregistrat cei mai mulţi morţi. Genocidul din Rwanda are, aşadar, macabra deosebire de a depăşi numărul morţilor din timpul Holocaustului. Şi, spre deosebire de nazişti, care au folosit o tehnologie industrială modernă pentru a realiza cel mai primitiv mod de lichidare fizică, făptuitorii genocidului rwandez au utilizat metode primitive şi instrumente care necesitau efort fizic, presupunând contact direct (intim) cu victima
Nu îmi propun să analizez subiectul dat din punctul de vedere al desfăşurării propriu-zise a genocidului. O să mă axez, în mare parte, pe evidenţierea atitudinii Organizaţiei Naţiunilor Unite, în virtutea statutului său de organizaţie universală, apărătoare a drepturilor omului, a păcii şi securităţii, considerată a fi cel mai abilitat organism de soluţionare a conflictelor.
Genocidul din Rwanda privit din perspectiva ONU şi a Statelor Unite ale Americii a fost studiat de un şir de cercetători din Rwanda, SUA şi ţări europene implicate direct sau indirect în conflict – Franţa şi Belgia, dar şi de foşti funcţionari ONU aflaţi în exerciţiul funcţiunii la momentul genocidului, care au avut acces liber la informaţiile şi discuţiile pe marginea acestui subiect.

Dj Pedro, City Radio-Kigali

Vreau să vi-l prezint azi pe Rene Paluku, cetăţean rwandez, nume de cod Dj Pedro Rene este Dj la postul de radio City Radio din Kigali, capitala Rwandei. Are propria lui emisiune sport, şi în afară de asta cercetează impreună cu o echipă evoluţia şi viaţa socială a indigenilor. Această muncă constă în vizitarea locurilor unde indigenii trăiesc, adică pădurile, şi observarea modului lor de trai.

îi plac comediile romantice, filmele istorice şi ştiinţifice. face sport şi, la vârsta de 24 de ani este unicul spijin al familiei sale compusă din fraţii mai mici, sora şi copiii surorii. Cunoscător de kyniarwanda-limba populaţiei locale, franceză-una din cele trei limbi oficiale, lingala-limbă vorbită în Congo şi swahili- limba oficială a statului vecin Tanzania. Avantajul lor constă în faptul că respectivele limbi sunt foarte asemănătoare din punct de vedere semantic, având până la urmă mai mult un caracter de dialecte.

Rene este o persoană extrem de veselă, iar prietenii vorbesc despre el ca fiind o persoană foarte specială, plină de viaţă şi întotdeauna gata să acorde o mână de ajutor sau un simplu sfat.

Chiar dacă n-o să înţeleagă nimic din ce am scris aici, îi doresc mult succes şi fericire

Detaliu

….. făptuitorii genocidului rwandez au utilizat metode primitive şi instrumente care necesitau efort fizic, presupunând contact direct(intim) cu victima. Genocidul a fost săvârşit cu o brutalitate şi un sadism care întrece imaginaţia. Martorii erau într-o fază de negare a faptelor. Ei credeau că urletele înfricoşătoare care le auzeau erau rafale de vânt, că haitele de câini de pe străzi se hrăneau cu resturi animale, dar nu cu corpuri dezmembrate, ca mirosurile care îi înconjurau erau de la mâncare stricată şi nu de la trupuri descompuse. Această situaţie aminteşte de observaţia lui Primo Levi despre Holocaust: „Lucrurile care nu pot fi înţelese la nivel moral nu pot să existe”…..

Acesta e doar un mic detaliu din ceea ce a însemnat genocidul din Rwanda….