Ce să fac dacă te iubesc,…Moldovă?

Iak aşa, s-a mai încheiat o etapă din viaţa mea. M-am făcut licenţiată în Ştiinţe Politice, cu specializare în Relaţii Internaţionale. Acum aştept doar cartonaşul de la MET, care să confirme acest fapt. Cu toată inutilitatea câtorva cursuri, trebuie să recunosc importanţa generală a studiilor în RI, care îţi deschid o viziune completă şi complexă asupra felului în care este construită lumea. Lucruri şi evenimente care pot părea neimportante pentru omul de rând, puse cap la cap sunt extrem de valoroase pentru un specialist în RI. Eu acum ori mă mint frumos, ori trag la turta mea Păreri de rău nu am, cu excepţia lenii din cauza căreia am media ceva mai mică decât ar fi trebuit.

Urmează studii de masterat. Mi-ar fi plăcut enorm de mult să fie vreun program de studii în conflictologie sau strategie militară pe aici pe la noi. Am găsit un program genial în Lituania, “Studii despre Război şi Pace”, fără bursă şi am renunţat, cu toate că asta e exact ceea ce aş fi vrut să shershetez Şi am mai găsit un program similar la o Academie Militară din SUA, dar ce nebun o să ia la studii într-o academie militară o fată, cetăţean al unui stat străin?

În final, am decis totuşi să rămân acasă, poate din comoditate, poate din necesitate sau poate din iubire de ţară. Ce să fac dacă te iubesc, Moldovă? Ce să fac dacă vreau să te ajut să ieşi din…rahat? Ce să fac dacă vreau să-ţi recapeţi identitatea românească? Ce să fac dacă te vreau scăpată de influenţă rusească? Ce să fac dacă te vreau puternică din punct de vedere spiritual? Aş putea eu oare să-mi bag piciorul în tine şi să plec? No way.

Eu stau aici, muncesc pentru Moldova, muncesc pentru cetăţenii ei, fie ei români sau moldoveni. În primul rând, cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, după care acţionăm în interesul neamului. Tendinţele individualiste şi materialiste le lăsăm virtualităţilor.

Eu Servesc Republica Moldova!

Jocuri nocturne

Am vazut multe stranietati in viata mea – fete cu parul rosu si cu ochii rosii ca dracu (duca-se pe pustii), baieti in halat de baie prin magazine, barbati si femei in camasa de noapte si papucei de camera la supermarket – dar ce am vazut aseara…le intrece pe toate. Am auzit ceva galagie afara si periodic se vedea lumina blitzului de un aparat foto, dar imi era tare lene sa ma ridic din pat sa vad cei. Era aproape de 12 noaptea, cand impinsa de curiozitate m-am dus langa fereastra.

Prima imagine: un grup de 10-15 tineri adunati in cerc, care nu stiu ce faceau, cineva cu aparatul foto (asa cum am presupus inainte). 5 sau 6 din cei adunati aveau pe cap cashti oranj, ca acelea de constructie. Nu am inteles ce faceau ei acolo, dar dupa cateva secunde au fugit repede in cele 3 masini care stationau acolo. In maxim un minut 2 dintre masini au plecat, iar cei care au ramas, pareau a fi asteptand pe cineva. Un baiat suna intens de pe telefonul mobil, iar cel cu aparatul foto intrase in masina.

Dupa cateva minute a aparut alta masina din care au iesit repede 5 persoane si au fugit langa cel cu telefonul. Imediat a venit inca o masina cu aceeasi poveste: 5 tineri care vin foarte repede langa grup.  Am incercat sa discend in intuneric ce faceau ei acolo. Fotograful si una din persoane se ridica sus pe un perete inalt de aproximativ un metru. Faceau toti un pic de galagie, dupa care cel katarat sus se intorcea cu spatele si “cadea” in bratele celor de jos. Imediat dupa asta, toti fug in masinile cu care au venit si pleaca, in afara de masina initiala unde statea fotograful si cel cu telefonul.

Am observat ca fiecare avea o foaie pe care scria ceva, sa fi fost liste de persoane, sa fi fost liste cu locatii unde trebuiau sa se opreasca, nu-mi dau seama.

Au tot continuat sa vina masini si grupuri a cate 5-6 si plecau imediat dupa incheierea “ritualului”. Daca initial erau doar baieti, ulterior veneau si fete, care se distrau enorm “cazand” in mainile celor adunati. Fiecare din cei “cazuti” era fotografiat. Am numarat in jur de 20 de masini care tot au venit si au plecat, de la Lada pana la Land Cruiser, toata lumea executa intocmai “jocul”.

Ulterior, unele masini care mai fusesera acolo, reveneau, ceea ce m-a facut sa cred ca erau intr-un fel de maraton, iar asta nu era unicul loc in care se adunau…(?)

Ma uitam la privelistea de afara si eram socata de ceea ce vedeam. Ce insemna toata povestea asta? era un ritual ocult sau un joc inventat de cineva? cum sa convingi in jur de 100 de tineri sa participe in asta, ce le spui ca ei sa accepte sa faca parte dintr-un “maraton” mai straniu decat un crocodil cu 2 capete? E adevarat, nu-si taiau vinele, nici nu injunghiau pe nimeni, dar ramane a fi STRANIU! Poate cineva sa-mi explice esenta?

La ora 1 noaptea jocul inca nu se terminase, banuiam ca avea sa se incheie cand masina “principala” avea sa plece. Eram prea obosita sa continui sa-i privesc si i-am lasat…Ce-o fi facut ei dupa asta…?

Partea a doua: Beneficiile sistemului de invatamant superior sau cum isi promoveaza universitatile studentii

Credeam ca povestea de mai inainte va lua sfarsit, dar n-a fost sa fie!

Maritul ACORD incheiat intre universitate si studentul scutit de taxa pentru anul de studii 2008-2009, intru armonizarea relatiilor universitare-studenti, prevede Obligatiunile Universitatii si respectiv Obligatiunile studentului. Astfel, Universitatea se obliga sa:

1. creeze conditii optime pentru studii

2. elaboreaza si aproba planurile de studii

3. asigura predarea cursurilor de catre profesori versati in materie (n-as vrea sa comentez…)

4. asigura accesul la fondurile de carte si reviste

5. asigura, Contra Plata, alimentarea studentilor in cantina, restaurant si barurile sale

si inca cateva obligatii la fel de concrete pentru “Armonizarea relatiilor universitate-student”

De cealalta parte sunt Obligatiile studentului

1. sa execute ordinele si dispozitiile rectoratului si decanatului la timp si in stricta conformitate cu cerintele stipulate in actele normative ale universitatii

2. sa indeplineasca lucrarile de reparatie pe parcursul vacantei de vara calitativ si in termenul prevazut sau sa achite supa prevazuta pentru reparatii ( nota autorului: pan acum era 500lei, nu shtiu cat e anul acesta)

3. sa pastreze si sa utilizeze cu grija utilajul si mobilierul universitatii, informand in cazuri concrete factorii de raspundere despre incalcarile depistate, Nominalizand persoanele care au deteriorat bunurile materiale ale universitatii

4. sa invete sarguincios bla bla

5. sa obtina o nota medie anuala nu mai mica de 8,5 bla bla

In partea Dispozitii finale se mentioneaza ca “Actele de studii vor fi eliberate studentului doar dupa achitarea tuturor datoriilor fata de Universitate” (oricare ar fi ele)

Revenind la ce va spuneam anterior, rectorul ofera audienta Marti si Vineri de la 15.00 pana la 17.00, dar sectia studii martea incheie lucrul la 13.00.

Mergi in audienta, rectorul se uita la tine iti zice: “De unde sa stiu eu ca esti tu sau nu? (WHAAAAAT????) Dute la Seful sectiei studii sa-ti scrie confirmare ca esti tu”

Iesi in coridor, bodyguard-ul striga la tine k iti tre confirmare ca esti student la buget!

Ma intreb, cui ii este mai folositor acest Acord? mie, ca student, sau lor???

Ce-ti ramane de facut este sa cauti cu lupa acea confirmare, dar Acordul o sa fie semnat abia vineri, cand rectorul are urmatoarea sedinta de audiente, ADICA la trei zile dupa ce se va fi incheiat procesul de selectare a beneficiarilor programului cela pentru care aveai nevoie de copia diplomei de BAC.

Beneficiile sistemului de invatamant superior sau cum isi promoveaza universitatile studentii

Nu shtiu cum e in alte universitati, dar a mea e cea mai originala din lume.

Apare un program oarecare de burse sau de instruire sau un concurs adresat studentilor din Republica Moldova, iar ca sa aplici ti se cere sa prezinti un pachet de documente care sa demonstreze inaltele tale capacitati intelectuale. De exemplu, ti se cere sa prezinti copia Diplomei tale de BAC, care se afla la universitate evident. Deci, mergi la sectia studii pentru a cere documentul de care ai nevoie sa faci o copie. Primul lucru care trebuie sa-l intreprinzi este sa scrii o cerere in forma libera care o prezinti spre semnare si aviz sefului sectiei studii care noteaza expres: “De eliberat actul solicitat pentru data respectiva, intre orele respective (a se lua in considerare ca timpul nu depaseste mai mult de 30 minute!), in schimbul buletinului de identitate”, citat incheiat. Dupa ce seful iti semneaza cererea, trebuie sa mergi in biroul 207, la sectia contracte, pentru a primi aviz. Acolo cererea ta este semnata de persoana responsabila, care scrie pe cererea ta cati bani din totalul contractului ai achitat sau daca esti la buget. Primind si avizul sectiei contracte, mergi in biroul 206 la doamna Emilia. Intri, zici Buna Ziua, prezinti cererea si rogi frumos sa primesti Diploma ceea de BAC atat de mult dorita si necesara. Doamna Emilia te priveste cu ochelarii pe varful nasului si iti zice k are mult de lucru si nu are timp de tine. Insisti si rogi frumos totusi sa fii ajutat pentru e vorba de o situatie relativ urgenta. Doamna Emilia se enerveaza si iti zice sa vii a doua zi dimineata. Mai mergi o data la seful sectiei studii si ii explici faptul ca iti trebuie urgent copia Diplomei, dat fiind ca termenul de depunere a dosarelor pentru programul cela oricare ar fi el exprira in curand. Seful, distras in totalitate de ocupatiile lui intelectuale, se ridica greoi si anevoios si merge cu tine in 206, la doamna Emilia. Da doamna Emilia se enerveaza foc si striga la tine si iti reproseaza de ce ai indraznit sa-l deranjezi pe Shefu’ pentru asa ceva; se ratzoieshte un pic, iti ia cererea si, daca vede ca esti la buget, cauta in niste mape daca ai tu semnat un Acord cu universitatea, prin care te obligi sa bla bla bla, Acord semnat intre universitate si toti bugetarii. Iti cauta numele, nu te gaseste si iti inapoiaza cererea, spunandu-ti satisfacuta ca nu iti da diplom adaca nu ai acel Acord. Mergi la decanat sa vezi daca este acest acord pe numele tau, Nu este, respectiv iei un formular nou, il semnezi si (marea provocare!) trebuie sa mergi la rector sa-ti semneze acordul. Hee, dar rectorul primeste in audienta numai martea, de la 15.00 pana l a17.00. Problema e ca sectia studii martea lucreaza numai pana la 13.00, iar maria sa rectorul nu poate in afara audientelor sa faca un efort de 10 secunde sa semneze un acord de care are nevoie el, pentru obligatiunile stipulate acolo sunt in favoarea lui si a universitatii lui.

Marti mergi iar sa-ti incerci norocul. Il rogi frumos, ca sa nu zik il implori, pe Seful sectiei studii sa-ti elibereze diploma sa faci o copie pentru ca deja e situatie urgenta. Faza e ca el nu poate sa “influenteze” procesul si ar fi “ilegal” sa ti se elibereze documentul solicitat daca n-ai binecuvantatul acord care rectorul o sa-l semneze abia in a doua parte a zilei, cand sectia studii deja no sa mai fie la lucru.

Evident ca pierzi trenul, procesul de inregistrare a candidatilor la program se incheie a doua zi, doar daca ai mare noroc mai poti sa fii inclusa. Dar, Evident, aceasta nu este problema universitatii, pentru Universitatea se preocupa de birocratie, nu de promovarea studentilor sai in activitati extracurriculare prin care acestia ii ridica imaginea.

Acesta e scopul Universitatii, nu? Sa ingroape studentii intr-un proces infernal de plimbare dintr-un birou in altul sa colecteze semnaturi.

Naiva sunt daca mai consider ca esenta unei institutii superioare de invatamant este sa ajute la cresterea intelectuala a tinerilor.

Despre conceptul filosofic “pobedila drujba”

Despre faptul ca suntem pacifisti nu se indoieste nimeni. Ne dusmanim si vrem sa moara capra vecinului numai din cauza ca ne place  momentul impacarii. Cel mai frumos e ca ne place sa avem mediatori, foarte des in format 5+2 , nu de alta, dar litigiile se rezolva mai….sincer….cand este prezenta o parte tertza.

Evident, misiunea cea mai importanta a juriului sau tertzului intr-o dezbatere este sa-i impace pe toti participantii. Problema consta in faptul ca ne suparam daca  nu castigam noi, nu pentru ca nu stim sa pierdem, dar pentru ca santem, bineinteles, mai buni!

In consecinta, anume pentru noi s-a inventat conceptul de prietenie care invinge intotdeauna. In felul acesta, toata lumea e multumita, sau daca nu, nu are ce face, pentru ca e cam imposibil sa tragi de coada prietenia asta care a castigat anterior.

Sa vedem acum ce provoaca acest sistem de “drujba” care “pobedeshte” intotdeauna.

Oamenii, prin esenta lor, se afla in permanenta competitie. Chiar si in comunitatile antice exista un sistem de legi conform carora cel mai bun sau mai puternic era invingator, detinea influenta, respect din partea celorlalti. Aceasta e Legea naturii si nu a suferit schimbari nici acum si niciodata de acum incolo. Concursurile le-au inventat oamenii pentru a descoperi mai usor si mai repede pe acei care sunt mai buni, mai puternici, iar invingatorului, vrem noi sau nu vrem, trebuie sa-i fie declarata calitatea de invingator.

Inventam competitii, olimpiezi, concursuri de toate genurile pentru a desemna castigatori; e o idee care apare uman, inconstient, primitiv daca vreti, dar exista. Rugam sau obligam copiii mai buni sa concureze, iar la sfarsit, unora nu le vine o idee mai buna decat sa zica “pobedila drujba”. Atat de buni au fost toti participantii, atat de geniali, incat cuiva ii este lene (sau frica de reactii) sa anunte pe cel mai bun.

Ce se intampla ulterior. Copiii sunt dezamagiti, daca-s mai mari, nu iau in consideratie, daca-s mai mici isi exprima instinctul fara a-l simula sau ascunde. Fara sa ne dam seama, atentam la integritatea competitionala a copiilor, creand o stare generala de neimplicare. Copiii renunta a mai recunoaste sensul competitiei, sau mai rau, incep a-l percepe gresit. Si dupa asta, se plang unii ca tinerii din ziua de azi nu se mai implica activ in viata sociala…

Cred ca e demult timpul sa ne debarasam de conceptul egalitarismului comunist, trebuie sa dam frau liber competitiei. Fie ca cei mai buni sa castige, la modul real, fara cumatrisme a la moldoveni. Iar asta sa se intamplel nu pentru ca cineva sa culeaga laurii, dar pentru ca ceilalti sa ia exemplu, sa aiba un model, un stimul pentru a deveni la randul lor mai buni.

(Acest gand se adreseaza celor trecuti de varsta a doua, si celorlalti care inca mai resimt efectele fenomenului Homosovieticus)

Africani vs. Afro-americani

Ei na, vorbeşte cea mai non-rasistă fată din lume (adică eu). Oricât de stupid nu ar suna pentru unii, întotdeauna am identificat populaţia de culoare cu Frumuseţea, Libertatea, Supravieţuirea. Aşa am simţit întotdeauna, aşa simt şi acum. E un total non-sens pentru mine să aud concetăţeni de ai noştri, şi nu numai, zicând că îi urăsc pe negri, că nu-i suportă. De ce? Ţi-au făcut ei ceva rău ţie personal? Nu prea cred. Nu-ţi plac pentru că sânt diferiţi? Poate noi sântem cei diferiţi, nu ei. Acest ataşament, straniu ar spune unii, m-a făcut să aleg Rwanda ca subiect de cerecetare pentru teza de licenţă, iar acum Africa a devenit un tărâm care mă aşteaptă să-l exploarez.

În fine, nu intenţionez să transmit acum un mesaj anti-rasist, am făcut doar o mică introducere. Africanii îi cunosc numai din conversaţii online. Da da, exista internet în Africa, au şi electricitate. Ca toţi oamenii de pe pământ, africanii au şi ei caractere şi temperamente diferite. personalităţile le sunt modelate  de circumstanţele vieţii, uneori poate mai dure decât cele cu care se confruntă alţii. Mă refer de fapt la rwandezi, cei spre care se îndreaptă atenţia mea. Unii din ei se ataşează foarte mult de tine, poate din cauza că sânt sensibili, poate din cauza că te consideră o scăpare, o legătură cu altă lume. Alţii sânt indiferenţi, te consideră un alt european care şi-a găsit o jucărie exotică. O altă categorie e cea a persoanelor care vor să profite de statutul tău de european. Dacă eşti din Europa înseamnă că ai bani, dacă ai bani, înseamnă că ai suficienţi încât să-i transmiţi şi lui ”numai 50$ pe lună” să se poată întreţine pe sine şi pe sora lui pentru că nu lucrează (dar are timp să joace fotbal în cartier). Acesta e un caz real care mi  s-a întâmplat. E adevărat că băiatul şi-a pierdut toată familia în genocidul din 1994 şi de la 9 ani cât avea atunci e singur cu sora mai mică, dar victimele genocidului au multe facilităţi şi ar putea profita de ele, nu să ceară unui “european” (din Moldova!!!! adik eu) 50 $ pe lună. E absurd. Majoritatea celor cu care comunic, de altfel, sânt foarte drăguţi; au vise, au spreranţe, se îndrăgostesc, suferă, se căsătoresc, au copii, au Vieţi până la urmă.

Ce se întâmplă peste Atlantic, în ţara în care visele devin realitate? Martin Luther King a fost un visător. A vrut ce e mai bine şi iată ce a obţinut: Afro-americanii sânt liberi, egali în drepturi – americanii sânt democraţi din talpă; Afro-americanii au legea anti-discriminare – americanii…..(înghit în sec). Afro-americanii sânt cu fiţe, dar nu vreau să generalizez, nu sunt toţi aşa, numai o parte. Există indivizi care îşi dau aşa importanţă de parcă ar fi…..preşedinţii clubului rap-erilor Există şi cealaltă extremă, bineînţeles: oamenii normali, care nu iau în consideraţie faptul că culoarea pielii e diferită, care înţeleg de fapt că culoarea pielii nu face diferenţa!!!

Paradoxul american e următorul: excesul de democraţie strică, sau mai bine zis, interpretarea incorectă a democraţiei strică. Caz real: într-o oarecare localitate se desfăşoară “Săptămâna Bike-erilor”. Peste o săptămînă, se desfăşoară “Săptămâna Bike-erilor negri”. Ideea e: Legea anti-discriminare este utilizată în acest caz într-un mod pervers aş spune eu. Preşedintele asociaţiei care organizează “Săptămâna Bike-erilor negri” dă în judecată primăria localităţii şi obţine câteva milioane de dolari pentru faptul că numărul poliţiştilor care au supravegheat bikerii negri a fost mai mare decât în cazul bikerilor albi.

Părerea mea? Un curs de interpretare a legilor e Absolut necesară în fiecare şcoală din fiecare localitate din fiecare ţară de pe glob!!!

Living the American dream?

Smiling faces, Beautiful places e sloganul numerelor de inmatriculare in Carolina de Sud; si ei au dreptate cu ambele afirmatii americanii zambesc non-stop, am impresia ca si in somn rad

Hi, how are you e fraza care o auzi de sute de ori pe zi, pe strada, la magazin, in restaurant, in fast-food, pe plaja, la statiile peco… cand mergi pe strada ai impresia ca esti intr-un sat din Moldova unde toata lumea se saluta cu toata lumea. si cred ca se intampla asa tocmai din cauza faptului ca americanii in majoritatea timpului conduc masina si rar se intampla sa intalneasca pe cineva pe strada. Alta explicatie poate fi faptul ca Myrtle Beach e un oras turistic si localnicii vor sa-i faca pe vizitatori sa se simta bine-veniti, si vrei sau nu vrei tu insuti incepi sa faci acelasi lucru: Hello, how are you incep sa spun si eu in permanenta. Zice lumea ca in marile orase nu este la fel, poate pentru ca acolo toata lumea e grabita, nu are timp de escapade din “le rythme trepidant de la vie”

Vorbareti? Absolut !!! Americanii vorbesc in permanenta, intra in vorba cu oricine..hello, where are you from, russia? NUUUUUUUU, nu sant de akolo…ce pentru voi asta e unica tara care exista in afara de SUA? E adevarat ca cel putin aici sant mii de studenti rusi, dar…..sa insemne oare asta ca toti studentii sunt de acolo? nu cred… America de fapt e locul de intalnire a studentilor din toata lumea: Moldova, Polonia, Columbia, Kazakstan, Kirghistan, Ukraina, Rusia, Mexic sant doar cateva din tarile reprezentantii carora i-am intalnit aici. Si….trebuie sa recunosc….ne deosebim de americani, ne recunosc dintr-o mie ca nu suntem din SUA, iar de multe ori suntem catalogati ca rusi. Si….problema este de fapt ca…..rusoaicele nu au cea mai buna reputatie posibila, respectiv catalogarea celorlalti ca rusi (ma refer in special la fete) ne pune pe acelasi cantar si chiar Nu-mi place asta!

La 2-3 Kilometri de mine este cea mai lunga faleza de pe coasta de est, Apache Pier. In fiecare zi pescari de toate varstele stau cu unditele la soare si asteapta sa cada ceva in plasa. Si cade…peste….rechini… Hee, e genial sa vezi un rechin prins in undita. Problema? Este interzis sa ridici un rechin pe faleza. Boon, dar daca s-a agatat de undita ta ce tre sa faci? ce vrei tu; nu e interzis sa-l prinzi, e interzis doar sa-l ridici pe faleza….cum n-ai da, norocosul tre sa rupa undita ca sa lase rechinul sa plece in voia lui.

Ce alte distractii mai au americanii? In timp ce milioane de oameni de pe planeta mor de foame, cei mai …. americani isi duc pisicile si cainii la Spa… Da, da… acolo animalele de companie fac baitza cu aromaterapie, masaj…manichiura, pedichiura….si nu asa pur si simplu le taie unghiile, nu! le pilesc, pentru ca e dureros sa le tai, mai ales ca in unghii sant localizate capilare care pot provoca sangerari…. nu mai mentionez de gama larga de haine pusa la dispozitie pentru iubitorii de animale

In Moldova e tare la moda sa-ti faci lac, sa cresti peste….. Si in SUA e la moda sa-ti faci lac….sa cresti crocodili…Aha, daca ai lac tre neaparat sa cumperi 2-3 aligatori sa-i pui in lac, ca doar na, e clima subtropicala aici, nu esti Trendy dak nu ai crocodili, sau serpi, sau iguane, sau alte fel de fel de reptile

To be continued…

Au înnebunit salcâmii de-atâta primăvară

Mirosul de salcâm nu-l pot compara cu nimic în lume. E o plăcere nebună să stau pe o bancă în parc, sub un salcâm înflorit. Nu ştiu exact de unde vin acest sentiment, dar bănuiesc că a început în copilărie, când am citit un eseu sau o “compunere” (cum se numeşte în clasele primare) a lui Ion Agârbiceanu “Salcâmi în floare”. M-a inspirat atât de tare această scriere atunci, încât am rămas iată cu o pasiune imensă pentru aceşti ciorchini albi, fini, cu un miros pur şi simplu îmbătător. Credeam k n-o să reuşesc să simt din nou acelaşi miros al tinereţii înainte să plec, dar iată că norocul a fost de partea mea. Am pornit azi la amiază în expediţie prin centrul capitalei, în căutare de salcâmi înfloriţi. Era poate mai uşor să merg într-un parc şi să fac o grămadă de poze, dar… de ce să fie simplu când poate să fie complicat? M-am plimbat în special în partea veche a oraşului şi urmăream ca un spion din filmele de acţiune unde se ascund victimele. Salcâmii sunt nişte copaci impozanţi, cresc mari, puternici, şi eu căutam cu disperare un copăcel mic să-l fotografiez aşa cum îmi place mie. Ei… ca în fiecare situaţie, există părţi bune şi părţi rele. Am dat numai peste arbori imenşi, şi la un moment dat, să nu zik că efortul a fost în zadar, zăresc un salcâm mic care abia aştepta să-l iau în seamă. A urmat mai apoi o sesiune foto, dar evident că nu a fost singura vedetă. Nu am ignorat nici unul din magnificii mirosului cu ale lor “candelabre albe” (aşa cum scriam eu într-o compunere prin clasa a treia sau a patra). Deci, iată o mică parte a rezultatelor obţinute

Back again

Stau de o săptămână fără internet…..veselie nebună nu alta….. sun joia trecută la compania care îmi asigură conexiunea internet (n-o să menţionez numele de starnet…asta o sa rămână secretul meu…), le zic că n-am net de miercuri….operatorul de la suport tehnic îmi zice să scot cablul, să-l pun la loc…cică el mă vede în reţea şi nu ştie de ce eu n-am net…probabil e o problemă la calculatorul meu….oi fi având vreun virus… sau dacă n-am ce face pot să reinstalez windows-ul….şi mă anunţă cu o deosebită nonşalanţă că ei o să poată veni abia marţi să verifice care e problema….adik…peste 5 zile…. ce să fac decât să mă împac cu ideea…ok….

Mare surpriză a fost faptul că şi-au amintit de mine şi a hotărât ieri să vină cineva….boon….vine băiatul….ping-uieşte…de altfel şi eu am făcut-o…fără rezultat… verifică toate detaliile şi îmi zice k nu poate face nimic…..suportul tehnic internet de la companie lucrează bine, ce să zik….. stabilim să sune alt operator şi prin telefon să mă ajute să rezolv problema….care e ea..nu ştiu…poate de la configuraţia reţelei….Ei, aşa se face k nu sună nimeni…..

29 aprilie

Stau la birou, beau o cafea, îmi delectez privirea cu imaginea ploioasă de afară şi….hmm…am dat un search pe google să văd ce lucruri magice s-au întamplat de-a lungul istoriei în ziua de 29 aprilie….

Astfel…ca să vezi minune mare…la 29 aprilie 1818 s-a născut nimeni altul decat Alexandru al II-lea al Rusiei Ţariste (ok, alte date zik k omu s-a născut la 17 aprilie…whatever..) mdaa…. ţin să mulţumesc oficial luminatului ţar că a eliberat ţăranii de povara şerbiei….nu de alta, dar cam era timpul să simtă şi ţăranul rus dulcele gust al “libertăţii”. Mulţumim Alexandre şi pentru faptul că ne-ai băgat în războiul ruso-turc din 1877-1878, şi asta o zic fără ironie, Mulţumim pentru că datorită acestui război şi-au declarat romanii independenţa, iar ăsta e lucru mare într-adevăr!

Ei uite că 29 aprilie e zi importantă şi pentru Japonia. La această dată se aniversează naşterea lui Hirohito – cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menţinut cel mai mult pe tronul ţării sale (62 de ani de domnie). A fost primul monarh al tronului crizantemelor, care, în 1946, după înfrîngerea ţării sale în cel de-al doilea război mondial, a fost silit să renunţe la dreptul divin. Sub conducerea sa, Japonia şi-a câştigat statutul de mare putere asiatică. Zic eu că merită să-i fie onorată memoria!

Hii….azi e ziua internaţională a dansului!!! mergem la dans luumeee

şi dacă tot veni vorba de dans, ţin să-l felicit pe un dansator emerit al orăşelului Hînceşti, un prieten şi coleg de facultate, Timaty on the move îi doresc multă fericire şi sănătate, iubire şi mult succes!!!