Iak aşa, s-a mai încheiat o etapă din viaţa mea. M-am făcut licenţiată în Ştiinţe Politice, cu specializare în Relaţii Internaţionale. Acum aştept doar cartonaşul de la MET, care să confirme acest fapt. Cu toată inutilitatea câtorva cursuri, trebuie să recunosc importanţa generală a studiilor în RI, care îţi deschid o viziune completă şi complexă asupra felului în care este construită lumea. Lucruri şi evenimente care pot părea neimportante pentru omul de rând, puse cap la cap sunt extrem de valoroase pentru un specialist în RI. Eu acum ori mă mint frumos, ori trag la turta mea
Păreri de rău nu am, cu excepţia lenii
din cauza căreia am media ceva mai mică decât ar fi trebuit.
Urmează studii de masterat. Mi-ar fi plăcut enorm de mult să fie vreun program de studii în conflictologie sau strategie militară pe aici pe la noi. Am găsit un program genial în Lituania, “Studii despre Război şi Pace”, fără bursă şi am renunţat, cu toate că asta e exact ceea ce aş fi vrut să shershetez
Şi am mai găsit un program similar la o Academie Militară din SUA, dar ce nebun o să ia la studii într-o academie militară o fată, cetăţean al unui stat străin?
În final, am decis totuşi să rămân acasă, poate din comoditate, poate din necesitate sau poate din iubire de ţară. Ce să fac dacă te iubesc, Moldovă? Ce să fac dacă vreau să te ajut să ieşi din…rahat? Ce să fac dacă vreau să-ţi recapeţi identitatea românească? Ce să fac dacă te vreau scăpată de influenţă rusească? Ce să fac dacă te vreau puternică din punct de vedere spiritual? Aş putea eu oare să-mi bag piciorul în tine şi să plec? No way.
Eu stau aici, muncesc pentru Moldova, muncesc pentru cetăţenii ei, fie ei români sau moldoveni. În primul rând, cerem binecuvântarea lui Dumnezeu, după care acţionăm în interesul neamului. Tendinţele individualiste şi materialiste le lăsăm virtualităţilor.
Eu Servesc Republica Moldova!
Mirosul de salcâm nu-l pot compara cu nimic în lume. E o plăcere nebună să stau pe o bancă în parc, sub un salcâm înflorit. Nu ştiu exact de unde vin acest sentiment, dar bănuiesc că a început în copilărie, când am citit un eseu sau o “compunere” (cum se numeşte în clasele primare) a lui Ion Agârbiceanu “Salcâmi în
floare”. M-a inspirat atât de tare această scriere atunci, încât am rămas iată cu o pasiune imensă pentru aceşti ciorchini albi, fini, cu un miros pur şi simplu îmbătător. Credeam k n-o să reuşesc să simt din nou acelaşi miros al tinereţii înainte să plec, dar iată că norocul a fost de partea mea. Am pornit azi la amiază în expediţie prin centrul capitalei, în căutare de salcâmi înfloriţi. Era poate mai uşor să merg într-un parc şi să fac o grămadă de poze, dar… de ce să fie simplu când poate să fie complicat?
ascund victimele. Salcâmii sunt nişte copaci impozanţi, cresc mari, puternici, şi eu căutam cu disperare un copăcel mic să-l fotografiez aşa cum îmi place mie. Ei… ca în fiecare situaţie, există părţi bune şi părţi rele. Am dat numai peste arbori imenşi, şi la un moment dat, să nu zik că efortul a fost în zadar, zăresc un salcâm mic care abia aştepta să-l iau în seamă. A urmat mai apoi o sesiune foto, dar evident că nu a fost singura vedetă. Nu am ignorat nici unul din magnificii mirosului cu ale lor “candelabre albe” (aşa cum scriam eu într-o compunere prin clasa a treia sau a patra). Deci, iată o mică parte a rezultatelor obţinute 
