Anul 1859 în istoria raporturilor politice internaţionale ale Tarilor Române

Mi-am adus aminte că în anul întâi de studii la universitate, am scris teza de an despre Unirea Principatelor şi despre atitudinea marilor puteri vis-a-vis de acest eveniment. Propun mai jos, celor interesaţi, textul lucrării modestei mele persoane, care abordează momentul 1859 mai mult din perspectivă externă.

Problema Unirii Principtelor a prezentat interes deosebit nu numai pentru faptul că definea noua ordine europeană, indicând şi căile de acces spre realizarea acesteia. A reprezentat, în egală măsură, şi un reper în funcţie de care puterile europene şi-au precizat atitudinea, sentimentele sau resentimentele unele faţă de altele . Unirea Principatelor însemna aplicarea în practica politică europeană a unui nou principiu, cel al naţionalităţilor, pe care Franţa l-a îmbrăţişat şi pentru triumful căruia a luptat cu toate forţele sale .
“Sânt momente, în decursul istoriei, în care popoarele trebuie să-şi afirme personalitatea, voinţa de a trăi liber, capacitatea de a contribui, creator şi eficient, la sporirea patrimoniului civilizaţiei umane. Pentru români, anul 1859 a reprezentat un asemenea moment.” Într-adevăr, anul 1859, prin dubla alegere a colonelului Cuza în fruntea Principatelor şi prin unirea acestora, a reprezentat pentru poporul român un moment de afirmare pe plan internaţional, pe de o parte, şi de consolidare internă, pe de alta, a reprezentat renaşterea conştiinţei naţionale şi conştientizarea ca neam a celor de o limbă din spaţiul extra-carpatic.
Acest subiect a fost pe larg abordat de mulţi autori şi în diferite perioade, aceasta influenţând oarecum esenţa relatărilor. Pe când unii s-au axat în principal pe simpla relatare a faptelor, alţii au oferit o analiză profunda a evenimentelor din 1859. Trebuie menţionat aici aportul considerabil a unor autori care au deschis marelui public aspecte necunoscute ale problemei până la momentul scrierii. În acelaşi timp, alţii s-au dedicat colectării de documente pentru facilitarea studiului.
Autorii români şi, respectiv, basarabeni, au folosit documentele existente în vederea profilării unei opinii referitor la poziţia ţărilor europene vis-à-vis de procesul de unificare apărut în Principate. Din fericire, există o multitudine de documente, constând în rapoarte sau scrisori private a reprezentanţilor Puterilor Garante, din care se observă poziţia lor în acest sens. Corespondenţa activa a ambasadorilor cu guvernele ţărilor din care făceau parte, ne permite astăzi să evaluam lucrurile aşa cum au fost ele, fără a fi influenţaţi de opiniile unui sau altui autor.
Studiind cu atenţie o parte din respectivele documente, mi-am format eu însămi o opinie în această direcţie, dar pe lângă expunerea propriei poziţii am evidenţiat şi ideile altor autori sau am oferit publicului citate concrete care să demonstreze o părere sau alta.
Lucrarea de faţă reprezintă o sinteză a ideilor unor autori referitor la aspectul internaţional al dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza, dar şi o analiză a subsemnatei asupra aceluiaşi aspect.
Subiectul în cauză m-a atras prin importanţa sa pentru evoluţia conştiinţei naţionale a românilor de-a lungul timpului. Considerându-mă însuşi de naţionalitate română, am încercat să relev spiritul unitar al românilor ce dăinuie de veacuri, dar şi să aduc o dovadă în plus arfirmaţiei că românii s-au vrut a fi întotdeauna un stat unitar, modern şi independent, doar că în momente specifice ale istoriei au fost puşi în jocul marilor puteri europene. Uneori în concordanţă cu deziratele românilor, alteori nu, puterile europene au avut întotdeauna un cuvânt de spus în evoluţia statului. Cu toate acestea românii au pus Europa în faţa faptului împlinit, demonstrând că nu sunt un popor de mâna a doua.

O definiţie a moralităţii

Ce frumos e construită lumea şi cât de interesantă e structura omului. Talentul de bază a fiinţei umane ştii care este? Să fie superficial, să se lase manipulat şi să ignore în totalitate ceea ce cu adevărat contează!

Ne este mult mai uşor să “descoperim” cine pe cine a vrut să omoare sau cât de bun e un soare şi cât de rea e o seceră, iar după asta să urlăm în gura mare Jos nediscriminarea, Sus democraţia. Şi uităm esenţa firii, uităm să ţinem minte cine suntem şi de unde venim!

Mi-ar place să ne întoarcem un pic cu faţa în trecut, să vedem cum am fost şi să învăţăm cum trebuie să fim. Mi-ar place să cunoaştem vechile popoare şi să luăm exemplu de conduită, exemplu de Moralitate! Ne hrănim cu mitul de a fi în permanent progres, de a fi din ce în ce mai inteligenţi, dar Surpriză: nu suntem decât nişte umile organisme care se autodistrug fizic şi, cel mai rău, se distrug spiritual. Mi-ar place să ne întoarcem privirile spre vechii daci, să culegem din sufletul lor un model de comportament, de existenţă. Să învăţăm de la ei ce înseamnă să păstrezi tradiţia, cum să scoţi din comunitate elementele dăunătoare care periclitează buna organizare şi morala publică.

De ce trebuie să ne complicăm? Faptul că Dumnezeu există nu este o teoremă care trebuie demonstrată, este o Axiomă care trebuie acceptată! Şi dacă Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, cine suntem noi să întoarcem lucrurile împotriva firii? E la fel cum ai încerca să opreşti timpul. Să lăsăm nisipul din clepsidră că curgă în voia lui!

Tinerii sunt răzvrătiţi prin definiţie, nu acceptă ca cineva să-i judece sau să le spună cum să se poarte. Eram şi eu aşa. Până am înţeles ceea ce trebuie să înţelegem toţi.

Una din cele mai importante caracteristici ale neamului nostru românesc este RUŞINEA de ceea ce o să zică ceilalţi! Am condamnat această stare de lucruri până în momentul în care am înţeles că anume ruşinea, alături de tradiţie, ne-a salvat identitatea de-a lungul veacurilor. Priviţi libertinismul occidental care încearcă să ne înghită, priviţi cum rupe din noi din toate părţile ca un lup flămând. Trebuie să fim mai tari ca lupul occidental, să-l alungăm din sânul comunităţii noastre. Românul a fost întotdeauna mai puternic spiritual şi a reuşit să supravieţuiască în trecerea amarnică a timpului, iar puterea aceasta i-a fost dată de Dumnezeu. Nimeni nu s-a împotrivit acestei strări de lucruri, şi nu sântem noi cei care o să facă asta, pentru că neamul românesc e mai puternic decât orice plagă satanică.

Avem o frază dintr-un cântec, care i se atribuie lui Ştefan cel Mare şi Sfânt la moartea acestuia: “Eu Vă Las în Grijă Mare Idealul Meu cel Sfânt, Să Staţi Strajă la Hotare, Să Păziţi Acest Pământ!” – Să păzim dar palma aceasta de pământ atât de muscali, cât şi viciile occidentale!

Suntem Români, creaţi de Dumnezeu – acesta e Adevărul Suprem pentru care trebuie să luptăm cu orice preţ. Noi suntem cei care trebuie  să conservăm identitatea neamului nostru, care să dăinuie peste veacuri!