Despre faptul ca suntem pacifisti nu se indoieste nimeni. Ne dusmanim si vrem sa moara capra vecinului numai din cauza ca ne place momentul impacarii. Cel mai frumos e ca ne place sa avem mediatori, foarte des in format 5+2
, nu de alta, dar litigiile se rezolva mai….sincer….cand este prezenta o parte tertza.
Evident, misiunea cea mai importanta a juriului sau tertzului intr-o dezbatere este sa-i impace pe toti participantii. Problema consta in faptul ca ne suparam daca nu castigam noi, nu pentru ca nu stim sa pierdem, dar pentru ca santem, bineinteles, mai buni!
In consecinta, anume pentru noi s-a inventat conceptul de prietenie care invinge intotdeauna. In felul acesta, toata lumea e multumita, sau daca nu, nu are ce face, pentru ca e cam imposibil sa tragi de coada prietenia asta care a castigat anterior.
Sa vedem acum ce provoaca acest sistem de “drujba” care “pobedeshte” intotdeauna.
Oamenii, prin esenta lor, se afla in permanenta competitie. Chiar si in comunitatile antice exista un sistem de legi conform carora cel mai bun sau mai puternic era invingator, detinea influenta, respect din partea celorlalti. Aceasta e Legea naturii si nu a suferit schimbari nici acum si niciodata de acum incolo. Concursurile le-au inventat oamenii pentru a descoperi mai usor si mai repede pe acei care sunt mai buni, mai puternici, iar invingatorului, vrem noi sau nu vrem, trebuie sa-i fie declarata calitatea de invingator.
Inventam competitii, olimpiezi, concursuri de toate genurile pentru a desemna castigatori; e o idee care apare uman, inconstient, primitiv daca vreti, dar exista. Rugam sau obligam copiii mai buni sa concureze, iar la sfarsit, unora nu le vine o idee mai buna decat sa zica “pobedila drujba”. Atat de buni au fost toti participantii, atat de geniali, incat cuiva ii este lene (sau frica de reactii) sa anunte pe cel mai bun.
Ce se intampla ulterior. Copiii sunt dezamagiti, daca-s mai mari, nu iau in consideratie, daca-s mai mici isi exprima instinctul fara a-l simula sau ascunde. Fara sa ne dam seama, atentam la integritatea competitionala a copiilor, creand o stare generala de neimplicare. Copiii renunta a mai recunoaste sensul competitiei, sau mai rau, incep a-l percepe gresit. Si dupa asta, se plang unii ca tinerii din ziua de azi nu se mai implica activ in viata sociala…
Cred ca e demult timpul sa ne debarasam de conceptul egalitarismului comunist, trebuie sa dam frau liber competitiei. Fie ca cei mai buni sa castige, la modul real, fara cumatrisme a la moldoveni. Iar asta sa se intamplel nu pentru ca cineva sa culeaga laurii, dar pentru ca ceilalti sa ia exemplu, sa aiba un model, un stimul pentru a deveni la randul lor mai buni.
(Acest gand se adreseaza celor trecuti de varsta a doua, si celorlalti care inca mai resimt efectele fenomenului Homosovieticus)