Hristos a înviat!!!

E zi de sărbătoare, toată lumea se bucură. Familiile se reunesc în jurul mesei şi deapănă amintiri. Unii revin acasă poate după mult timp petrecut departe, paştele fiind ocazie perfectă de reîntâlnire cu cei dragi sufletului.

Îmi amintesc cu nostalgie de paştele petrecut la ţară, la bunici…sunt amintiri pe cât de vii, pe atât de vagi, dar oricum n-ar fi mă duc pe aripile trecutului spre dulcea-mi copilărie.

La sat sărbătorile sunt speciale prin felul lor de a fi; şi de fapt nu sunt altfel, sunt exact aşa cum trebuie să fie, conservate aproape intact, nu sunt denaturate aşa cum se întâmplă din păcate în mediul urban. Copii asfaltului au o altă realitate, o realitate de beton, de motoare, de conexiune internet….iar toate acestea schimbă esenţial spiritul sărbătorii. Copilul asfaltului din mine simte nevoia de pământ, de aer nepoluat, de iarbă proaspătă, simte nevoia de tradiţii populare, poate chiar nevoia de oameni naivi şi inocenţi ai pământului, cu un univers atât de diferit de al nostru…cu toate astea sunt conştientă că nu rezist la ţară mai mult de două zile….nu ştiu dacă e din păcate sau din fericire….

Era probabil ultima dată când am asistat la slujba de înviere în sat la bunici….eram destul de mică, dar totuşi îmi amintesc…. în sat totul e diferit, până şi credinţa oamenilor în Dumnezeu e diferită….Era noapte, răcoare, întreg satul adunat în jurul bisericii aşteptând cuminţi să primească Lumina…era magic…

Nu ştiu cum e în alte părţi, dar în sat la bunica era o tradiţie de paşti (nu ştiu dacă s-a mai păstrat k n-am fost akolo de mii de ani) În noaptea învierii, lângă biserică tinerii aprindeau un rug…aşa a fost şi în noaptea ceea despre care vă povestesc….chiar şi acum simt căldura focului degajat din roată. Un foc maare, nu era poate atât de mare pe cât eram eu de mică, dar oricum… nu era Paşte fără rug, devenise un simbol al sărbătorii… şi era aşa de frumoos….unde mai pui că eram mică şi atunci totul mi se părea simplu şi frumos

Revin la ideea că în oraş tradiţiile se pierd…şi e păcat…e păcat pentru că tradiţiile sunt cele care leagă oamenii şi îi dau contur de naţiune…

Nu degeaba spunea autorul că Veşnicia s-a născut la sat…şi câtă dreptate avea….