Am auzit ieri la ştiri despre posibilitatea ca chişinăuenii să nu mai aibă o Vale a Morilor a lor. Şi…mi-e trist pe suflet…Valea Morilor înseamnă atâtea amintiri…înseamnă atâtea momente frumoase….care, din păcate, riscă să fie aruncate şi pierdute pentru totdeauna împreună cu nămolul.
Vă aduceţi aminte de verile călduroase când locuitorii urbei se refugiau în acel colţ de rai? poate pentru cei care sânt de puţin timp în Chişinău nu e o problemă prea mare, dar pentru noi, cei care am crescut aici, e ca şi cum ni s-ar amputa un picior… Când eram mici era o adevărată realizare să înconjori lacul, care ni se părea atunci foarte foarte mare…acum…până şi copacii plâng.
Loc de plimbare, loc de odihnă, loc de relaxare, cărări romantice pentru îndrăgostiţi, flori, parc de distracţii, plajă, salturi cu paraşuta….înot…biciclete de apă, bărci, vâsle, concursuri de canotaj, peşti, raţe, lebede, stuf… Toate astea ne-au fost răpite, iar în schimb ne-am ales cu o câmpie prăfuită, pentru că…..c’est la vie….nu pot s-o numesc altfel decât Câmpia Morilor….şi cum să nu te doară sufletul când mergi akolo la o plimbare şi vezi marele Nimik care a rămas.
Îmi aduc aminte de o plimbare cu barca, cu mine pe post de vâslaş… îmi amintesc de izvorul Sfintei Tamara…ok, izvorul l-am descoperit relativ recent, spre marea mea ruşine, dar nu asta contează. Ce e cu adevărat important e că o dată în plus au învins interesele economice în defavoarea interesului unei întregi comunităţi.
